Candidatul UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălina Vartic, a anunţat că unul dintre punctele importante din programul său pentru dezvoltarea judeţului este cel cu privire la sistemul de sănătate din judeţ. Cătălina Vartic a subliniat că este nevoie de o dezvoltare reală a sistemului sanitar sucevean, care în prezent este sub cerinţele locuitorilor, mulţi dintre suceveni preferând să se trateze la clinici din Iaşi, Cluj-Napoca, Bucureşti, Târgu-Mureş sau Timişoara.
„Pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor din judeţ, susţinem ca pe lângă investiţiile în amenajarea spaţiilor medicale şi spitaliceşti să atragem medici specialişti, în special în domeniile deficitare, şi să reuşim să creştem prestigiul Spitalului Judeţean Suceava”, a precizat Vartic.
Preşedinta UNPR Suceava a explicat că nu sunt suficiente doar investiţiile în aparatură medicală şi în modernizarea spaţiilor dintr-un spital, în condiţiile în care este nevoie şi de personal medical specializat.
Cătălina Vartic a spus că datoria Consiliului Judeţean Suceava, ca finanţator al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, este să determine sprijinirea şi promovarea tinerilor medici care sunt în Suceava, astfel încât aceştia să ofere o bună reputaţie spitalului.
„Vrem ca pacienţii din judeţul Suceava să nu se mai îndrepte spre clinici din alte judeţe şi am fi bucuroşi dacă, prin promovarea tinerilor specialişti, să ajungă şi Spitalul Judeţean să atragă pacienţi din alte judeţe. Vom fi mulţumiţi şi dacă pacienţii vor merge la Spitalul Judeţean cu încredere că vor fi vindecaţi şi nu cu teama că nu vor mai apuca ziua de mâine”, a declarat Cătălina Vartic.
Liderul UNPR Suceava a mai adăugat că numai prin susţinerea cadrelor medicale tinere, medici sau asistenţi medicali, se va ajunge la un act medical de calitate la Spitalul Judeţean din Suceava.