Partidul Ecologist Român (PER) a reclamat la Biroul Electoral Municipal (BEM) faptul că Uniunea Social Liberală lipeşte prea multe afişe pe panourile electorale din municipiul Suceava. Reprezentanţii ecologiştilor au depus o reclamaţie la Biroul Electoral Suceava prin care au sesizat patru probleme, respectiv numărul prea mare de afişe ale USL de pe panourile electorale, faptul unele afişe ale USL au dimensiuni mai mari decât cele stabilite prin lege, dar şi că USL lipeşte afişe electorale în alte spaţii decât cele stabilite de primărie în acest scop. De asemenea, ecologiştii au mai reclamat faptul că pe afişele candidatului USL pentru Primăria Suceava, Alexandru Băişanu, este folosită o combinaţie de culori care imită steagul României.
Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Municipal Suceava, Maricel Nechita, în urma analizării sesizărilor făcute de PER Suceava, a fost respinsă sesizarea cu privire la afişele electorale folosite de Alexandru Băişanu, iar problema legată de lipirea afişelor în alte spaţii decât cele stabilite de primărie în acest sens a fost înaintată primarului Ion Lungu pentru a fi analizată.
Maricel Nechita a spus că Biroul Electoral Municipal a admis sesizările cu privire la numărul de afişe ale USL de pe panourile electorale, precum şi cea cu privire la dimensiunile afişelor Uniunii Social Liberale. De asemenea, BEM Suceava a dispus ca USL să folosească un singur afiş pe un panou electoral şi să îndepărteze afişele care depăşesc dimensiunile stabilite prin lege.