Legea votului uninominal pur adoptată marţi de Senat este un exerciţiu de imagine al liderilor USL şi nu un exerciţiu democratic, modificarea legislaţiei electorale cu un an înaintea alegerilor contravenind recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Este părerea exprimată de prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei. În opinia lui Onofrei, legea este nedemocratică întrucât, conform articolului 8 din Constituţie, pluralismul este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale, iar prin Legea votului uninominal majoritar se favorizează dominaţia unui singur partid sau a unei alianţe ce poate determina ca jumătate din electorat să nu fie reprezentat în Parlament.
„Legea votului uninominal pur este un exerciţiu de imagine al lui Victor Ponta şi Crin Antonescu şi mult mai puţin un exerciţiu democratic”, a subliniat Onofrei.
El a arătat că legea vine şi în contradicţie cu ultima decizie în materie electorală a Curţii Constituţionale care, atunci când s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, a recomandat ca sistemul de vot din România să fie similar cu sistemele de vot din majoritatea ţărilor Uniunii Europene. Onofrei a menţionat că în 25 de ţări ale Uniunii Europene votul la alegerile parlamentare este proporţional.
Totodată, senatorul democrat-liberal a mai remarcat că legea este partizană, întrucât favorizează un partid politic la un moment dat, în prezent fiind favorabilă USL. „S-ar putea ca legea să nu le mai fie favorabilă după o perioadă de timp şi nu cred că o lege electorală trebuie să fie schimbată în funcţie de cei care sunt favorizaţi la un moment dat”, a spus Orest Onofrei.
”Sistemul electoral corect pentru actualul stadiu al democraţiei din România este votul proporţional pe listă”
El a ţinut să aducă aminte că în urmă cu cinci luni, actualul ministru al Justiţiei, senatorul Titus Corlăţean, atrăgea atenţia fostei majorităţi parlamentare că modificarea legislaţiei electorale cu 12 luni înaintea alegerilor contravine legislaţiei româneşti şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia.
„Mă întreb cum comentează acum ministrul Justiţiei acest vot pentru modificarea legii electorale cu şase luni înaintea alegerilor parlamentare şi cu o lună înaintea scrutinului local”, a afirmat Onofrei. Senatorul PD-L a mai arătat că legea este nefuncţională pentru că în Parlament se manifestă partidele şi nu parlamentarii ca entităţi individuale. „Ultimii patru ani au arătat că un parlamentar ce s-a manifestat independent a fost îndepărtat din partid”, a declarat prim-vicepreşedintele PDL Suceava.
Onofrei a subliniat că din proiectul iniţial al legii au fost eliminate două prevederi importante, care, dacă erau menţinute, legea nu era aprobată. „Au fost scoase prevederile privind reducerea numărului de parlamentari şi sancţionarea traseismului politic, pentru că tocmai cei care au făcut posibilă trecerea legii sunt traseiştii”, a spus Onofrei.
El consideră că sistemul electoral corect pentru actualul stadiu al democraţiei din România este votul proporţional pe listă.
( 9 mai 2012, 13:40:26