Uniunea Social Liberală(USL) are datoria faţă de România de a nu prelungi nejustificat perioada de instalare a noului Guvern, deoarece orice zi de întârziere poate atrage după sine efecte negative pentru România, a declarat ieri, secretarul general al Organizaţiei Judeţene a PD-L, deputatul Ioan Bălan.
Bălan a arătat că lipsa de predictibilitate politică din ultimele zile a avut deja un efect negativ asupra leului, al cărui curs a scăzut în raport cu euro.
Bălan a declarat: „Perioada de instabilitate care a urmat căderii Guvernului Ungureanu a afectat România şi orice zi de întârziere îi poate aduce retrogradarea ratingului de către agenţiile de rating internaţionale. În iulie 2011, Fitch Ratings a îmbunătăţit ratingul României pentru credite pe termen lung în valută, de la <BB+> la <BBB->, iar calificativul pentru creditele pe termen lung în lei a fost revizuit în sens pozitiv, de la <BBB-> la <BBB>. Datoria USL este de a păstra ratingul României pierdut de guvernarea Tăriceanu în 2008, când cheltuielile bugetare nejustificate şi frenezia cu care se aruncau bani publici pe fereastră au făcut ca agenţiile de rating să îşi piardă încrederea în România. Din această cauză, Victor Ponta este obligat să anunţe în cel mai scurt timp lista noului Guvern şi să-l prezinte pentru validare Parlamentului. Probabil că era mai bine dacă îşi respecta cuvântul şi anunţa componenţa Cabinetului său la 30 de secunde după adoptarea moţiunii de cenzură, aşa cum se angajase”.
Potrivit deputatului PD-L, fiecare zi de incertitudine este un argument pentru pieţele financiare să îşi scadă încrederea în România.
„USL expune România unor pericole grave”
El a subliniat că PD-L a reuşit să creeze acel climat de stabilitate şi predictibilitate economică aşteptat de investitori şi a predat USL o Românie la cheie, cu perspectivă de creştere economică sănătoasă. „Odată venită la putere, USL are datoria să lase deoparte interesele politicianiste care au mânat-o până acum pentru a consolida ceea ce am dobândit. Sperăm că USL înţelege că guvernarea presupune inclusiv asemenea calcule, şi să reacţioneze în consecinţă. În caz contrar, USL expune România unor pericole grave, o devalorizare abruptă a leului sau chiar şi numai fluctuaţiile majore de curs putând afecta grav economia ţării”, a încheiat parlamentarul democrat-liberal.
( 5 mai 2012, 15:44:59
Efectele negative pentru Romania le-a creat dictatura PDL.Aceeasi dictatura portocalie nu a creat un climat de stabilitate si predictibilitate ci un climat de coruptie si tradare a intereselor nationale.PDL a predat USl o Romanie la cheie numai ca lipsea cheia,usa nu era si peretii stateau sa cada.deci a predat o bojdeuca.