Conducerile organizaţiilor locale din Vama ale PSD şi PNL au declarat război liderilor judeţeni ai celor două formaţiuni politice, Cătălin Nechifor, respectiv Alexandru Băişanu. Preşedinţii PSD şi PNL din Vama, Constantin Lucan, respectiv Dumitru Badale au anunţat în cursul zilei de ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că organizaţiile celor două partide din această comună nu vor depune liste de candidaturi din partea USL pentru alegerile locale din data de 10 iunie 2012.
„Am luat această decizie deoarece suntem nemulţumiţi de faptul că organizaţiile judeţene au constituit aici un grup de interese local cărora le-au impus candidaţi de la centru, neţinând cont de propunerile organizaţiilor locale, validate de adunările generale, conform statutului”, susţin cei doi preşedinţi ai PSD şi PNL din Vama.
Dumitru Badale ne-a mai declarat că membrii PSD şi PNL din Vama au fost înlăturaţi cu sprijinul conducerilor judeţene ale celor două partide, care au acceptat „un grup de interese” format în jurul a doi consilieri locali PNG.
Badale mai spune că listele de candidaţi şi candidatul USL propus de organizaţiile PSD şi PNL din Vama nu au fost acceptate la nivel judeţean. Dumitru Badale şi Constantin Lucan susţin că în situaţia în care „acest grup de interese” va depune în numele USL liste de candidaţi pentru Consiliul Local Vama şi pentru funcţia de primar, acestea vor fi contestate la Biroul electoral al circumscripţiei locale şi în instanţă.
„Dacă prevederile statutare ale celor două partide vor fi în continuare încălcate, intenţionăm să demisionăm în bloc, aşa cum am stabilit în Birourile politice locale”, mai spus preşedinţii PSD şi PNL Vama.
Contactat telefonic, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, nu a dorit să facă declaraţii pe această temă, precizând că orice problemă ar trebui discutată mai întâi în cadrul partidului şi apoi în presă.