Preşedintele PD-L Câmpulung Moldovenesc, Gheorghe Niga, a anunţat că filiala pe care o conducere analizează oportunitatea declanşării procedurilor de demitere a viceprimarului Mihăiţă Negură, după ce acesta a decis să părăsească PD-L şi să candideze împotriva echipei care l-a susţinut aproape patru ani pentru a ocupa această funcţie. Niga a precizat că mai mulţi membri ai organizaţiei locale a PD-L au cerut demiterea viceprimarului în baza legislaţiei care sancţionează traseismul politic. Gheorghe Niga a arătat că deşi există aceste solicitări, demiterea viceprimarului nu este acum o prioritate pentru partid, subliniind că nici în ultimele trei luni din acest mandat nu se va simţi absenţa viceprimarului.
„Nu se va simţi absenţa viceprimarului întrucât acesta oricum nu s-a implicat activ în rezolvarea problemelor locuitorilor oraşului. A preferat să aibă pantofii lăcuiţi şi a evitat praful şantierelor din oraş. Îmi dau seama că mai mult a mimat că face ceva, el având alte preocupări”, a declarat preşedintele PD-L Câmpulung Moldovenesc.
„Viceprimarul continuă să mimeze că este la serviciu”
Gheorghe Niga a arătat că viceprimarul Mihăiţă Negură ar fi trebuit să-şi dea demisia de onoare imediat după ce a început negocierile cu liberalii, trădarea echipei Gheorghe Flutur – Gabriel Constantin Şerban şi plecarea din PD-L, partid care l-a propus şi susţinut pentru funcţia de viceprimar.
„În acest moment viceprimarul este plecat în concediu de odihnă. Încă din data de 8 martie el şi-a luat concediu de odihnă prelungit, până la alegerile locale, când electoratul îi va prelungi definitiv concediul în care este”, a declarat Gheorghe Niga, care a adăugat că „în condiţiile în care primarul nu a dispus retragerea atribuţiilor viceprimarului, Mihăiţă Negură continuă cu aceeaşi atitudine, de a mima că este la serviciu, dar prin care abandonează problemele locuitorilor municipiului, preferând să-şi rezolve doar problemele personale”. Gheorghe Niga a arătat că în timp ce actualul primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, a primit girul Biroului Permanent Judeţean al PD-L Suceava pentru a candida pentru un nou mandat, viceprimarul Mihăiţă Negură „a decis să abandoneze această echipă”. „Noi avem proiecte în derulare, cum sunt pârtia de schi, reabilitarea drumurilor, reţelele de apa ce trebuie monitorizate în continuare. Începe acum curăţenia de primăvară, sunt foarte multe lucruri de făcut în acest an, iar fiecare avea sarcinile sale. Acum primarul are de acoperit toate aceste activităţi într-un an în care trebuie să se pregătească şi de campania electorală pentru realegerea sa pentru un nou mandat”, a încheiat preşedintele PD-L Câmpulung Moldovenesc.
(15 mar 2012, 13:21:51
GURILE SPURCATE DIN PRIMARIE,[CEI CE NU AU VOIE SA COMUNICE CU VICE-VERSA-PRIMARUL DECAT PRIN MIMICA SI INTERJECTII] SUSTIN CA CEI DE LA TEHNIC,CAND NU AU CE FACE[ADICA MAI TOT TIMPUL],SE JOACA CU VECHILE SCHITE,LE MAI COLOREAZA PTR IMBUNATATIRE,MAI ADUGA CATE O PRECUPEATA CARE ZAMBESTE LARG IN TIMP CE TASTEAZA PE CASA ELECTRONICA SI PORTABILA DE MARCAT,MAI APAR IN DESNELE- SCHITE SI CATIVA MAIDANEZI CE SE STRECOARA PRINTRE CUMPARATORI,ETC.ASTEPTAM CU NERABDARE UN ALT PROIECT CU DOCUMENTATIILE AFERENTE DAR SI PLATITE.VA URMA,BAZARUL SI OBORUL!