PD-L va candida în judeţul Suceava la alegerile locale din luna iunie sub sigla proprie, a anunţat luni, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a partidului, senatorul Orest Onofrei. Onofrei a arătat că PD-L nu are motive să se ascundă sub o altă siglă sau culoare, precizând că, în judeţ, partidul este practic o alianţă, formată prin fuziuni succesive în ultimii zece ani şi înglobează o mare parte dintre foşti membri ApR, PNŢCD, PNL şi chiar foşti membri ai PSD. PD-L va candida la Suceava sub sigla proprie, a spus Onofrei, pentru că este mulţumit de ce a făcut în judeţ şi le dă oamenilor posibilitatea să voteze cu acest partid.
„În Suceava, PD-L nu are nici un motiv să nu folosească sigla, culoarea şi imnul cu care a câştigat toate bătăliile electorale şi le va câştiga şi pe următoarele”, a subliniat Onofrei.
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava a arătat că decizia de a candida sub sigla proprie la Suceava ţine şi de moralitate. „Dacă ai guvernat în numele PD-L şi ai şi fost înjurat în numele PD-L, trebuie să culegi şi roadele. PD-L Suceava nu are de ce să se ascundă. La Suceava, PD-L e mulţumit de ceea ce a făcut şi oamenii ştiu asta. De aceea le dăm oamenilor posibilitatea să voteze PD-L”, a declarat senatorul democrat-liberal.
Surse din PD-L susţin că la Colegiul Director al partidului s-a hotărât ca într-o săptămână organizaţiile judeţene să vină cu propuneri de alianţe, care să nu se numească „Mişcarea Populară”. Sursele citate au precizat că este posibil ca alianţele electorale care ar urma să se constituie la nivel local, de către PD-L cu alte formaţiuni, să aibă denumiri diferite.
(13 mar 2012, 11:19:54