PD-L va edita un ghid de mesaje care va fi folosit de către democrat-liberali în campania electorală pentru a explica electoratului care au fost realizările principale ale guvernării PD-L. Anunţul a fost făcut de către prim-vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur, la deschiderea Şcolii Naţionale de Management Politic a tinerilor democrat-liberali, care are loc la Suceava. Cursurile sunt organizate de tinerii-democrat liberali suceveni, la această şcoală fiind prezenţi 60 de tineri din organizaţiile de tineret din 12 judeţe ale ţării.
Flutur a precizat că democrat-liberalii care vor fi implicaţi în campania electorală vor primi un ghid de mesaje în care vor fi explicate toate realizările actualei guvernări, plecând de la reforma în educaţie şi până la introducerea pensiei minime.
„Cel mai important este să te faci înţeles de armata pe care o trimiţi în bătălie. La centru ne gândim să vă transmitem un ghid de mesaje. Asta pentru că sunt foarte multe realizări, dar ele trebuie îmbrăcate în nişte mesaje standard. Pentru că în politică ai şi adversari şi uneori ai şi o parte a mass-media care spune doar partea văzută dintr-un anumit unghi al lucrurilor”, a explicat liderul PD-L. El a subliniat că actuala guvernare PD-L a avut o mare deficienţă la capitolul comunicare, având în vedere că de multe ori nu a reuşit să explice măsurile care au fost luate în ultimii ani. „De multe ori nu am comunicat cum trebuie, nu am comunicat cât am făcut sau nu am explicat măsurile pe care am fost nevoiţi să le luăm în anumite conjuncturi. Şi atunci apare un mesaj incomplet, o lipsă de mesaj sau lipsa dezbaterii publice, unde liderii trebuie să fie mai mult prezenţi”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a arătat că organizarea şcolii de management politic pentru tineri este binevenită în acest moment, cu atât mai mult cu cât PD-L se pregăteşte pentru viitoarele bătălii electorale. Flutur a arătat că numai în judeţul Suceava, în lupta electorală vor fi implicaţi peste 2.000 de „combatanţi direcţi”, adică viitorii candidaţi la alegerile locale, la care se vor adăuga şi membrii de partid care îi vor sprijini pentru aceştia.
Flutur le-a cerut tinerilor să nu fie timizi şi le-a povestit despre primul său discurs în Senat
Gheorghe Flutur le-a povestit tinerilor din PD-L că a intrat în politică în urmă cu 12 ani, împreună cu primarul Sucevei, Ion Lungu, şi în echipa lui Theodor Stolojan. Flutur a subliniat că a intrat în politică cu dorinţa de a învăţa de la seniori.
„Prima dată trebuie să vrei să înveţi. Şi trebuie să depăşiţi acea modestie a unui tânăr, timiditatea. Eu nu am să uit niciodată primul discurs al meu de senator în Senatul României, de câte ori am băut apă şi cum mi se usca gura, când mă uitam la corifeii politicii româneşti care se uitau în sală ce spune şi băiatul ăsta”, le-a spus Gheorghe Flutur tinerilor din PD-L. Flutur le-a mai povestit acestora şi de timiditatea pe care a avut-o la primul discurs în Parlamentul European, atunci când, în calitatea sa de ministru al Agriculturii, a trebuit să prezinte politicile agricole ale României.
El le-a explicat tinerilor că un viitor om politic trebuie să se specializeze pe un anumit domeniu, pentru a evita intrarea în rândul „oamenilor politici pauşali”. „Oamenii politici pauşali, cum i-am numit eu, care ştiu de toate şi nimic, pot să-şi lase pijamalele în studiourile de televiziune, pentru că îi vedeţi prin toate studiourile şi se pricep la toate, de la cutremure şi până la creşterea PIB-ului. Şi nu ştiu cât sunt ei de apreciaţi”, a declarat liderul PD-L. Flutur le-a mai spus tinerilor că un viitor om politic trebuie să aibă „şi dar şi har”, dar şi dorinţa de a comunica cu electoratul. „Trebuie să ai şi dar, şi har, dar trebuie să şi vrei să comunici. Că dacă vorbeşti abstract nu te ascultă nimeni. Mai ales în relaţia cu electoratul, extrem de importantă este comunicarea şi ce vrem să le spunem. Dacă o să le vorbim la căminul cultural despre sinergia faptelor, ca Ion Iliescu, nu înţelege nimeni. Dar dacă te-ai informat despre problemele lor şi nu aştepţi să îţi pună ei întrebarea, ci le spui tu şi dai răspuns la o întrebare nepusă, înseamnă că ştii, că eşti de pe lumea aia, iar oamenii te apreciază”, a declarat prim-vicepreşedintele PD-L.
Gheorghe Flutur a mai spus că democrat-liberalii vor trebui să se descarce de votul primit de la electoral la ultimele alegeri. El a arătat că după o guvernare de patru ani, PD-L va trebui să explice ceea ce a făcut şi ce a realizat din promisiunile făcute electoratului.
(10 mar 2012, 14:59:28