Prim-vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat ieri, la Şcoala Naţională de Management Politic organizată de tinerii democrat-liberali suceveni, că PD-L „şi-a luat botezul dreptei” prin toate reformele făcute de când se află la guvernare. Flutur a precizat că, deşi PD-L a fost criticat pentru că PD a venit din zona de centru-stânga a politicii, democrat-liberalii au avut curajul să-şi asume responsabilităţi şi să promoveze reforme pentru modernizarea statului român.
„Una dintre valorile de dreapta este responsabilitatea. Nu am guvernat cu ochii la sondaje. De la peste 30%, cu cât am câştigat alegerile parlamentare, ne-am dus jos, pentru că trebuia să alegi între a face reformă, care era de multe ori nepopulară, sau a rămâne bine în sondaje”, a spus Flutur.
El a subliniat că, în comparaţie cu PD-L, partidele de stânga nu gândesc la fel, primul exemplu fiind dat de PSD, „atunci când a crăpat acea alianţă între PD-L şi PSD”. Prim-vicepreşedintele PD-L a declarat că PSD a rupt această alianţă în anul 2009, „atunci când criza a început să-şi arate colţii”, preferând să plece de la guvernare în loc să-şi asume reformele care trebuiau să fie luate. „PSD a ales să plece de la serviciu pentru că, au spus ei, vroiau să se concentreze pe alegerile prezidenţiale. Şi ne-au lăsat pe noi să guvernăm, singuri şi în plină criză, cu un Guvern care a fost lovit de moţiuni. Şi de aici se poate face o primă comparaţie între asumarea de răspundere şi fuga de la serviciu, între dreapta şi stânga”, le-a spus Flutur tinerilor democrat-liberali.
El a mai adăugat că, deşi liderul PSD, Victor Ponta, critică faptul că actuala guvernare a avut prea multe asumări de răspundere, acesta a uitat că a făcut parte din Guvern alături de PSD, ca ministru cu relaţia cu Parlamentul.
Flutur: PD-L susţine modernizarea clasei politice
Gheorghe Flutur a spus că în perioada în care PD-L a guvernat cu PSD au fost patru asumări de răspundere din partea Guvernului din care făcea parte şi Victor Ponta. „Numai cât au fost ei au fost patru asumări de răspundere. Şi nu au fost pentru că era un moft, ci pentru că aveam urgenţe în angajamentele internaţionale”, a arătat liderul PD-L.
Gheorghe Flutur a mai spus că atunci când se vorbeşte despre politicile de centru şi de dreapta, temele de discuţie trebuie să fie legate de modernizarea României, şi în special despre modernizarea clasei politice. El a declarat că PD-L este partidul care susţine şi cere modificarea Constituţiei, introducerea Parlamentului unicameral, reducerea numărului de parlamentari şi descentralizarea şi organizarea teritorială a ţării.
„PD-L s-a validat după ce a câştigat toate alegerile după aderarea României la UE”
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a mai spus că PD-L s-a validat pe scena politică românească după ce a câştigat toate alegerile de după aderarea României la Uniunea Europeană. „PD-L mai are un atu. Este partidul care a câştigat toate alegerile după aderarea României la UE. Deci este validat ca partid. Pe de altă parte, PD-L este apreciat afară ca partidul reformator care a avut curaj să ia nişte măsuri pe care le iau modele şi alţii”, a mai declarat prim-vicepreşedintele PD-L.
(10 mar 2012, 11:42:00