Organizaţia Judeţeană Suceava a PD-L va valida în cursul zilei de astăzi primele candidaturi pentru funcţiile de primar ale localităţilor din judeţ. Anunţul a fost făcut de preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că în momentul de faţă sunt definitivate candidaturile în circa 90% dintre localităţile din judeţul Suceava.
„Am luat toate măsurile să ne consolidăm noi, în interior. Încercăm să avem cei mai buni candidaţi, cu şansa numărul 1 pentru alegerile locale. Iar în momentul de faţă avem 90% dintre candidaţi testaţi pentru a intra în bătălia electorală”, a declarat Flutur.
Făcând referire la eventualele alianţe pe care democrat-liberalii le-ar putea încheia înainte de alegerile locale, Gheorghe Flutur a spus că PD-L poate colabora cu toate forţele politice care îşi doresc modernizarea judeţului Suceava.
„PD-L e pregătit să intre în alegeri şi să câştige alegerile. Suntem deschişi alianţelor. Până în momentul de faţă nu am făcut încă nici un pas cu cineva, spre o alianţă electorală. Şi vreau să spun că PD-L este un partid care are o mână întinsă celor care vor modernizarea judeţului”, a mai spus preşedintele PD-L Suceava.
( 9 mar 2012, 12:28:52