Liderul social-democraţilor din judeţul Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că mesajul preşedintelui României, Traian Băsescu, adresat românilor miercuri seara nu a avut efectul scontat de şeful statului.
Nechifor a spus că după discurs, Traian Băsescu a demonstrat că „a pierdut un moment bun să tacă”, în condiţiile în care nu a vorbit despre români şi România, ci mai mult despre persoana sa. „Cred că a fost vorba şi de un fel de manipulare. Traian Băsescu şi-a anunţat cu o zi înainte intervenţia. Apoi, miercuri dimineaţa, s-a anunţat că mesajul său va fi livrat la ora 18:00. Şi poate că şi din acest motiv au existat o parte dintre români care au stat acasă pentru a aştepta o schimbare, o soluţie, un mesaj pentru România. Nu a fost să fie. Traian Băsescu a pierdut un moment bun să tacă”, a precizat Nechifor.
El a mai adăugat că, deşi şi-a asumat câteva greşeli din trecut, discursul lui Traian Băsescu de miercuri seara a semănat mai mult cu cel al unui preşedinte care a preluat această funcţie de câteva zile şi care de abia luase contact cu problemele României.
„Nu a fost mesajul unui preşedinte care este responsabil de toată criza economică şi politică, şi nu de ieri, de azi, ci de şapte ani şi ceva de când este preşedintele României”, a spus liderul PSD Suceava.
Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a declarat că PSD aşteaptă motivarea care a stat la baza deciziei Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională legea cu privire la comasarea alegerilor locale şi parlamentare. El a spus că decizia Curţii Constituţionale reprezintă pentru români „o victorie de etapă importantă”. Cătălin Nechifor a arătat că românii care protestează paşnic, dar şi ceilalţi care au stat acasă sau au comentat pe Facebook îşi doresc un singur lucru, şi anume alegeri anticipate.