Consilierul deputatului PSD Eugen Bejinariu, profesorul Mihai Reman, a fost validat, ieri după-amiază, în calitatea de consilier în Consiliul Local al municipiului Rădăuţi, în şedinţa ordinară a deliberativului rădăuţean.
Reman are 33 de ani, este căsătorit şi a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cât şi un master în Studii Europene la aceeaşi instituţie de învăţământ. Mihai Reman s-a înscris în Partidul Social Democrat în anul 2003, este secretarul şi purtătorul de cuvânt al organizaţiei PSD din municipiul Rădăuţi, dar şi preşedintele organizaţiei de tineret.
„Mi-am propus ca, împreună cu echipa PSD din Consiliul Local, să mă pun permanent la dispoziţia cetăţenilor municipiului, celor care ne-au trimis în deliberativul local”, a declarat consilierul Reman imediat după jurământ. Mihai Reman îl înlocuieşte în această calitate pe preşedintele PSD Rădăuţi, Iulian Băncescu, după ce acesta din urmă a demisionat, din motive personale, din Consiliul Local Rădăuţi.
( 6 dec 2011, 15:17:55