Proiectul de reducere a numărului de parlamentari convenit de partidele din coaliţie, cu 300 de deputaţi şi 88 de senatori, pregăteşte introducerea sistemul unicameral cu 300 de parlamentari. Este opinia exprimată ieri de prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei. Onofrei a explicat că, în condiţiile în care nu se poate realiza o revizuire a Constituţiei, întrucât majoritatea aflată la guvernare nu are numărul suficient de parlamentari pentru adoptarea unor modificări constituţionale, s-a ales varianta prin care se pregăteşte instituţional şi organizatoric un Parlament unicameral format din 300 de parlamentari.
Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava a afirmat că „Noi vorbim acum de reducerea numărului de parlamentari la 300 în Camera Deputaţilor şi 88 în Senat. Doar pentru Camera Deputaţilor se defineşte însă un sistem mixt de alegeri, pe vot uninominal şi listă de compensare. Dacă după alegerile viitoare va exista voinţa politică pentru trecerea la sistem unicameral cu 300 de parlamentari, va fi extrem de uşor de realizat, renunţându-se la alegerea senatorilor”.
Prin introducerea sistemului unicameral, a subliniat Onofrei, nu va fi desfiinţată una din actualele Camere ale Parlamentului, ci ambele Camere vor fi restructurate, iar ceea ce va rezulta, fie Adunare Parlamentară sau Adunare a Reprezentanţilor, va fi noul Parlament. „Nu se poate spune că va fi desfiinţat Senatul sau Camera Deputaţilor. Ambele Camere vor fi reorganizate într-una singură care va fi formată din membri ai Parlamentului, indiferent cum va fi denumit”, a arătat Onofrei.
Prim-vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a declarat marţi că PD-L şi-a dorit ca numărul de parlamentari să fie redus la 300 şi Parlamentul să fie unicameral, dar că această variantă nu a fost agreată de toţi membrii coaliţiei de guvernare şi că s-a ajuns la planul B, cu reducerea numărului de deputaţi la 300 şi al senatorilor la 88, câte doi de fiecare judeţ şi unul pentru fiecare sector al Capitalei.
(19 nov 2011, 11:50:44