Conservatorii suceveni sunt pregătiţi să dea candidaţi de primar în mai multe localităţi ale judeţului. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene Suceava a Partidului Conservator, Gheorghe Băncescu, care a spus că în momentul de faţă filiala suceveană a acestui partid are 50 de organizaţii locale.
„În viitorul apropiat vor creşte atât numărul acestora, cât şi puterea lor. Vreau să precizez că viceprimarii şi consilierii locali pe care îi avem în judeţ militează în continuare pentru politica PC în cadrul USL”, a spus Băncescu.
El a precizat că printre organizaţiile cele mai puternice ale PC în judeţul Suceava se numără cele din Rădăuţi, Fălticeni, Dărmăneşti, Breaza, Buneşti, Satu Mare, Marginea, Dorna Candrenilor, Zamostea şi Moldoviţa.
Gheorghe Băncescu a subliniat că în toate aceste localităţi conservatorii au pregătiţi candidaţi de primari pe care îi pot propune pentru a fi susţinuţi de către USL.
„Vreau să precizez că noi, conservatorii suceveni, suntem mulţumiţi de colaborarea şi conlucrarea în cadrul USL. Suntem trataţi ca un partener loial, iar cu forţa de care dispunem vom putea face diferenţa pentru ca USL Suceava să câştige alegerile viitoare. Mesajele clare pe care Uniunea le dă încurajează electorii suceveni şi le dau speranţa că vor scăpa cât mai repede de puterea actuală. Mai mult, oamenii spun despre USL că reprezintă <Alianţa Binelui>”, a declarat Gheorghe Băncescu.
El a apreciat vizita pe care copreşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au efectuat-o în Suceava la sfârşitul săptămânii trecute, precizând că mesajele transmise de către cei doi „au dat forţă şi unitate” pentru membrii şi susţinătorii PSD, PNL şi PC.
( 4 oct 2011, 12:47:50