PSD-iştii suceveni protestează public faţă de încălcarea drepturilor pensionarilor în legătură cu liberul acces la justiţie. Nemulţumirile social-democraţilor vizează Casa Judeţeană de Pensii, care, potrivit afirmaţiilor preşedintelui executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD, Ovidiu Donţu, nu eliberează actele necesare pentru ca pensionarii ale căror pensii au fost diminuate cu 5,5% să poată să-şi apere drepturile în instanţă. Este vorba de cei cu pensii de peste 740 de lei care sunt obligaţi, printr-o decizie a Guvernului, să plătească contribuţii la asigurări de sănătate în procent de 5,5%.
Donţu susţine că oamenilor li se reţin cei 5,5% din toată pensia şi nu din suma care depăşeşte 740 de lei, aşa cum consideră ei că ar fi normal.
„PSD protestează public faţă de încălcarea drepturilor pensionarilor de către Casa de Pensii Suceava în legătură cu liberul acces la justiţie a acestei categorii sociale”, a spus Donţu.
El a mai arătat că „încălcarea drepturilor pensionarilor se produce astăzi în două moduri: pe de o parte neprimirea plângerilor prealabile ale pensionarilor care sunt nemulţumiţi de încălcarea legii cu privire la reţinerea din pensii şi al doilea mod se referă la necomunicarea actului administrativ intern al Casei de Pensii în baza cărora se fac aceste reţineri. Fără aceste două lucruri, pensionarii nu au acces la justiţie, încălcându-se astfel principiul liberului acces la justiţie care este prevăzut în Constituţia României”.
Conform celor spuse de Ovidiu Donţu, 1.000 de pensionari s-au adresat din nou PSD-ului pentru a primi sprijin în legătură cu rezolvarea cererilor privind „reţinerile ilegale din pensii prin aplicarea unui procent de 5,5% din cuantumul total al pensiei şi nu din câtimea care depăşeşte 740 de lei”.
Liderii PSD Suceava, Cătălin Nechifor şi Ovidiu Donţu s-au deplasat ieri la Casa de Pensii pentru a depune peste 1.000 de plângeri. Conducerea acestei instituţii a refuzat, însă, să primească plângerile, deoarece liderii PSD nu aveau procură din partea pensionarilor şi, prin urmare, nu puteau dovedi că reprezintă interesele cetăţenilor respectivi şi, implicit, nici că plângerile sunt făcute de ipoteticii păgubiţi . Donţu a spus că PSD Suceava a sesizat Prefectura în legătură cu această situaţie.
(18 iun 2011, 22:15:29