Persoanele care deţin funcţii publice şi nu performează vor fi înlocuite. Avertismentul a fost lansat joi, de prim-vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur. El a declarat că la nivelul partidului se lucrează la strategia de evaluare a celor aflaţi în funcţii publice, strategie care va fi pusă în practică foarte repede pentru că, după cum a spus Flutur, „PD-L nu mai doreşte să plătească politic pentru neperformanţă, nepricepere sau stângăcii”.
Flutur recunoaşte că PD-L a făcut unele greşeli la numirea în funcţii publice şi consideră că, pe viitor, filtrul trebuie să fie mult mai drastic. În evaluările care vor urma, a subliniat liderul democrat-liberal, nu vor avea loc sentimentele, ci doar raţiunea. „Nu vom lucra cu inima, ci cu mintea, cu raţiunea”, a spus Flutur.
Flutur le-a transmis celor cu funcţii publice care nu au dat dovadă că sunt profesionişti şi cred că şi-au găsit în PD-L o umbrelă de vreme rea să nu-şi facă iluzii că vor rămâne pe posturi.
„Cei care sub o anumită umbrelă, chiar şi funcţie politică, dau rateuri, vor fi schimbaţi. Aici trebuie să lucrăm fără sentimente, chiar dacă s-au acoperit de o funcţie politică. Nu avem voie să avem sentimente, ci raţiune, pentru că într-un an de zile cântarul electoral e pe noi şi eu unul nu sunt dispus să pierd. Avem un an foarte greu. Când am intrat în bătălii am ştiut să mă lupt şi să muncesc foarte mult. Avem o echipă de oameni cu care sunt foarte compatibil şi am încredere că partidul va recupera procentele pierdute prin măsurile nepopulare luate de Guvern”, a spus prim-vicepreşedintele PD-L.
PD-L îşi schimbă maniera de lucru
Gheorghe Flurur a spus că, în perioada următoare, PD-L îşi va schimba maniera de lucru, în sensul că îşi va apăra imaginea cu mai mult aplomb şi va sprijini mai mult Guvernul în măsurile de reformă pe care acesta le va lua.
„Nu am fost acoperiţi ca baterie de foc în lupta cu opoziţia şi cu o parte a presei ostile în a sprijini măsurile de reformă ale Guvernului. Nu poţi să ţii costumele la naftalină dacă eşti un lider politic naţional şi să rămâi neşifonat în lupta politică. Trebuie să ieşi la bătaie să-ţi susţii reformele şi în teritoriu, şi la Bucureşti”, a spus Flutur.
El a mai adăugat că miniştrii vor ieşi public mai des pentru a explica măsurile de reformă pe care le vor lua, iar PD-L va fi în spatele lor ca să-i apere.
(20 mai 2011, 12:30:05