Social-democraţii suceveni şi-au desemnat posibilii candidaţi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava şi pentru funcţia de primar al Sucevei.
Biroul Permanent Judeţean al PSD Suceava a validat cu unanimitate de voturi propunerea ca liderul social-democraţilor suceveni, deputatul Cătălin Nechifor, să candideze pentru şefia Consiliului Judeţean.
Acelaşi for de conducere a aprobat şi candidatura preşedintelui executiv al PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donţu, pentru funcţia de primar al Sucevei.
Cei doi vor fi incluşi într-un sondaj pe care Uniunea Social Liberală îl va realiza la nivelul judeţului pentru stabilirea candidaţilor finali pentru cele două funcţii. Cătălin Nechifor şi Ovidiu Donţu vor concura în cadrul acestui sondaj cu cei doi liberali suceveni care vor fi desemnaţi drept potenţiali candidaţi pentru şefia Consiliului Judeţean şi pentru postul de primar al Sucevei.
Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că cele două propuneri de candidaturi ale social-democraţilor suceveni urmează să fie aprobate în şedinţa de astăzi a Comitetului Executiv al PSD.
„În cadrul Biroului Permanent Judeţean au fost doar două propuneri de candidaturi, care au fost votate în unanimitate. În ceea ce mă priveşte, mi-am asumat această candidatură pentru şefia Consiliului Judeţean încă din momentul în care am candidat pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava”, a spus Nechifor.
USLSuceava vrea să câştige majoritatea primăriilor din judeţ
Nechifor a mai adăugat că la viitoarele alegeri locale, USL are ca obiective câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean, a funcţiei de primar al Sucevei, precum şi majoritatea primăriilor din judeţ. Cătălin Nechifor a spus că PSD şi PNL au în prezent 60 de posturi de primar în judeţul Suceava. Liderul PSD Suceava a precizat că ţinta USL este depăşirea acestui număr după alegerile locale de anul viitor.
Pe de altă parte, trebuie spus că în situaţia în care va fi desemnat candidat al USL pentru Primăria Suceava, Ovidiu Donţu va fi la a doua încercare de a câştiga funcţia de primar. Donţu a mai candidat pentru acest post la alegerile locale din anul 2008.
Liberalii care vor fi incluşi în sondajul USL alături de Cătălin Nechifor şi Ovidiu Donţu ar urma să fie anunţaţi în perioada următoare. Pentru desemnarea potenţialului candidat din partea PNL la şefia CJ Suceava, a fost organizat un sondaj intern, la care s-au înscris liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu, şi consilierul judeţean Brînduşel Nichitean. Un sondaj asemănător a fost realizat şi pentru Primăria Suceava, aici concurând Alexandru Băişanu, liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău, omul de afaceri Ilie Niţă şi consilierul local Corneliu Vornicu.
( 9 mai 2011, 11:18:42
Luminiţa de la capătul tunelului s-a stins
Se termină cu ,, afacerile familiale ’’
Sper că ( întreb , nu dau cu paru’ ) v-aţi prins ? !
Mintea neprihănită Fluturistă
Aşează cnezatele portocalii (ne) la locul lor
De la anu’ncolo o puneţi de-o canastă
În camera cu umbră dungată sau la ,,vorbitor ’’