Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, i-a sugerat premierului României, preşedintele PD-L Emil Boc, să renunţe la escorta poliţiştilor în deplasările pe care le face în judeţele ţării pentru a-şi face campanie electorală pentru alegerile interne din PD-L. Nechifor a precizat că, dacă prezenţa Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) este într-un fel justificată, pentru a-l proteja pe premier, Emil Boc ar putea renunţa la serviciile poliţiei.
„Nu punem în discuţie necesitatea prezenţei Serviciului de Pază şi Protecţie pentru protejarea premierului de ceea ce se poate întâmpla în România. Asta pentru că am văzut că sunt riscuri foarte mari, lumea fiind nemulţumită. Pe de altă parte, ar fi normal ca la deplasările de partid pe care domnul Boc le face în ţară cu <Boc mobilul> să renunţe la escorta poliţiei. A mai făcut lucrul acesta anul trecut. Şi aşa domnul Boc dă afară foarte mulţi poliţişti”, a spus Cătălin Nechifor.
Liderul PSD Suceava a precizat că traficul din România nu este atât de aglomerat încât premierul Emil Boc să aibă nevoie de escorta poliţiştilor. Mai mult, Cătălin Nechifor a declarat că prin renunţarea la serviciile poliţiei s-ar economisi sume importante din banii publici.
„Credem că domnul Boc are obligaţia, în primul rând, să vegheze la buna cheltuire a banului public. Nu putem accepta ca din banii pe care îi plătim pentru taxe şi impozite, domnul Boc să facă campanie internă de partid în cadrul PD-L. Şi nu putem accepta acest lucru, pentru că România traversează o perioadă foarte dificilă şi este foarte important să fim atenţi cum cheltuim fiecare leu pe care îl avem la dispoziţie în cadrul bugetului de stat”, consideră preşedintele PSD Suceava.