Ministerul Sănătăţii va aloca 800.000 de lei Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, în vederea începerii lucrărilor de mansardare şi reparaţii capitale pentru toate secţiile din spital, a anunţat deputatul PD-L de Suceava, medicul stomatolog Dan Gabriel Gospodaru. El a arătat că în urma extinderii, prin mansardare, a spaţiilor clădirii principale a spitalului din Gura Humorului, două secţii importante care funcţionează într-o clădire anexă, respectiv TBC şi ginecologie, se vor muta în spital, spaţiul rămas liber urmând a deservi substaţia Serviciului de Ambulanţă, care funcţionează în prezent într-o clădire improprie pentru un serviciu medical de urgenţă.
„Această investiţie va duce totodată şi la descongestionarea traficului rutier pe DN17 spre ieşirea din oraş, deoarece în prezent autospecialele Serviciului local de Ambulanţă staţionează pe carosabil, în lipsa unui spaţiu de parcare corespunzător”, a precizat Gospodaru.
El a spus că până la sfârşitul anului se vor aloca fonduri guvernamentale şi pentru reparaţia sistemului de încălzire la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, a subliniat doctorul Gospodaru, va fi deblocată finanţarea pentru construirea noului Spital din Fălticeni, început încă din anul 1991, necesarul de fonduri pentru finalizarea investiţiei în următorii ani fiind de aproximativ 47.000.000 de lei.
„Deoarece necesarul de investiţii în unităţile sanitare depăşeşte totuşi posibilităţile de finanţare din partea autorităţilor centrale şi locale, consider că parteneriatul public – privat, reglementat prin legea recent promulgată, poate reprezenta, alături de fondurile europene, un <tub de oxigen> absolut necesar sistemului sanitar din România”, a conchis parlamentarul democrat-liberal.