Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, s-a arătat nedumerit de faptul că PSD are nevoie de foarte mult timp ca să-şi prezinte programul de guvernare, deşi are experienţa guvernării pentru că mai mult de jumătate din cei 20 de ani de la Revoluţie a fost la putere. Onofrei a arătat că de câteva luni social-democraţii anunţă că lucrează la un program de guvernare ce va fi finalizat abia în cursul lunii octombrie. „Până atunci, se pare că nu au soluţii, ci doar vorbe”, a spus senatorul PD-L. Onofrei crede că PSD aşteaptă luna octombrie pentru că actuala conducere oscilează dacă să aleagă între modelul lui Fidel Castro, al lui Che Guevara, Lenin sau Mao Zedong. „Ţinând cont că atunci când era preşedinte al ţării Ion Iliescu propunea tot felul de modele, de la modelul suedez la cel francez, noii lideri ai PSD oscilează între modelul lui Fidel Castro, Che Guevara, Lenin sau Mao Zedong”, i-a ironizat Onofrei pe social-democraţi. El crede că ultimele intervenţii în public ale liderilor PSD arată această frământare internă, care este însă tulburată de modelul lui Radu Mazăre, care „propune modelul nazist”. „Cred că, oricât ne-am juca cu asemenea lucruri, memoria românilor e prea proaspătă să vorbim de asemenea lucruri chiar şi în glumă”, a menţionat Onofrei.
El a subliniat că din cauză că românii au altă agendă, aceste luări de poziţie ale liderilor PSD sunt prea uşor trecute cu vederea.
Onofrei îi ironizează pe liderii PSD Suceava
Onofrei a mai declarat că îşi imaginează liderii suceveni ai PSD pregătindu-se pentru congresul extraordinar, cu preşedintele executiv Ovidiu Donţu îmbrăcat în uniforma lui Joseph Goebbels, vicepreşedintele Ovidiu Milici în uniformă de khmer roşu sau deputatul Ioan Stan, care îşi doreşte să ajungă ministru al Agriculturii, luând locul lui Bucur Şchiopul (n.r. - fost ministru al Gospodăriilor Agricole de Stat, 1955-1965).
Onofrei a remarcat şi tăcerea din ultima perioadă a preşedintelui Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, punând-o pe seama jenei pe care o are faţă de asemenea abordări politice. „Mi-e greu să mi-l imaginez pe Nechifor în postura lui Emil Bobu, sau al ultimului prim-secretar PCR al judeţului Suceava”, a încheiat senatorul democrat-liberal.
(13 sep 2010, 15:58:59