Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava senatorul Orest Onofrei are anumite obiecţii cu privire la modul în care Ministerul Transporturilor, condus de colegul său de partid Radu Berceanu, a rezolvat problemele legate de infrastructura pentru transporturi din judeţul Suceava. Onofrei a spus că în ultima perioadă de timp a făcut mai multe demersuri la Radu Berceanu pentru finalizarea „unirii Bucovinei cu ţara” din punct de vedere al transporturilor. Senatorul PD-L consideră că în acest moment Bucovina este încă izolată de restul ţării, atât feroviar, cât şi aerian şi rutier. Din acest motiv, Orest Onofrei a declarat că îl roagă insistent pe Radu Berceanu să finalizeze „această unire cu ţara”.
El a arătat că în ceea ce priveşte legăturile rutiere, lucrările de modernizare a drumului european 85 de la Bucureşti la Siret au fost întrerupte pe motive politice la Roman, fiind continuate spre Iaşi. În opinia acestuia, ar fi fost normal ca modernizarea drumului să se facă pe ruta spre Siret. În acelaşi timp, Onofrei a arătat că în ceea ce priveşte Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea, modernizarea acestuia este încă incertă. Asta în condiţiile în care aeroportul ar putea contribui la dezvoltarea turistică a judeţului Suceava. Senatorul PD-L a arătat că din punctul său de vedere zona Bucovinei este la fel de importantă ca şi Valea Prahovei sau Litoralul românesc. „Din păcate, ministrul Transporturilor ne-a trimis să ne înţelegem cu cei din Iaşi şi din Bacău. Noi vrem însă să ne înţelegem cu el”, a spus Orest Onofrei.
Onofrei consideră că exporturile României ar fi fost mai mari dacă se rezolva problema căilor ferate
Senatorul PD-L a mai spus că în urma inundaţiilor din acest an mai multe porţiuni de cale ferată din judeţul Suceava au fost avariate, motiv pentru care a fost afectat atât traficul de mărfuri, cât şi cel de persoane. El a făcut referire în special la porţiunile de cale ferată din comuna Dorneşti, precizând că refacerea acestora este importantă atât pentru economia judeţului, cât şi pentru cea naţională. Asta deoarece, spune Onofrei, în zona respectivă îşi desfăşoară activitatea doi dintre cei mai mare investitori austrieci din judeţul Suceava, Schweighofer şi Egger. „Consider că exportul României ar fi fost cu cel puţin 0,1% mai mare dacă cele două firme din Austria ar fi avut posibilitatea să continue exporturile pe calea ferată şi nu ar fi fost nevoite să folosească infrastructura rutieră”, a spus prim-vicepreşedintele PD-L. Orest Onofrei a mai declarat că folosirea tirurilor pentru transportul mărfurilor către export îngreunează şi traficul rutier din judeţ.
„Vreau să precizez că rugămintea mea vine în sprijinul ministrului Radu Berceanu, pentru că România are nevoie de miniştri care fac ceva şi nu de miniştri care ne explică extrem de convingător că stau degeaba”, a mai precizat parlamentarul sucevean.
(16 aug 2010, 16:24:40
Bucovina are nevoie strigenta de o poarta aeriana, altfel ne lipim cu Austria si sa vedeti ce conditii ne ofera ei, austiecii!?