PSD Suceava a anunţat, prin vocea preşedintelui executiv al organizaţiei judeţene, Ovidiu Donţu, că acordă asistenţă juridică gratuită pensionarilor care au de suferit de pe urma unor acţiuni abuzive din partea statului român. Donţu a arătat că social democraţii suceveni s-au oferit să reprezinte în instanţă pensionarii în cazul în care decizia Guvernului de a le tăia pensiile cu 15% rămânea în vigoare, precizând că peste 1.500 de pensionari suceveni şi-au exprimat intenţia de a da în judecată statul apelând la serviciile PSD. Preşedintele executiv al PSD Suceava crede totuşi că planul Guvernului de reducere a pensiilor zădărnicit acum de Curtea Constituţională va fi dus până la urmă la îndeplinire.
„Continuă acţiunea de susţinere a pensionarilor. Îi invităm la sediile PSD din tot judeţul să se înscrie pe liste pentru a primi suport juridic în legătură cu acţiunile abuzive ale statului. PSD nu are încredere că acţiunile abuzive ale statului asupra pensionarilor au încetat. Suntem siguri că în laboratoarele PD-L se mai caută diverse soluţii ca obiectivul lor principal de micşorare a pensiilor să fie dus la îndeplinire”, a declarat Donţu.