Prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei, a catalogat mitingul organizat sâmbătă de social-democraţii suceveni ca fiind „o acţiune politică speculată sindical”. În opinia democrat-liberalului, PSD Suceava a făcut o acţiune de tipul „doi în unul”.
„PSD Suceava a încercat să împuşte doi iepuri, că şi aşa este criză, şi trebuie să facă acţiuni mai ieftine. A fost o acţiune de tipul doi în unul. Au avut programate alegeri şi, dacă şi aşa au venit oamenii la Suceava, s-au gândit să treacă şi prin faţa Consiliului Judeţean să tragă o înjurătură înainte de alegeri”, a spus Onofrei.
El crede că protestul social-democraţilor suceveni se înscrie „în trend-ul pe care din păcate Cătălin Nechifor încearcă să-l consacre, adică să ducă lucrurile în derizoriu, penibil şi pamflet”. „Sigur că putem comenta de ce găleţile erau goale. După ce au condus ţara aproape 20 de ani şi au furat tot ce se putea fura şi au vândut tot ce se putea vinde de la resurse naturale, bănci, Petrom, terenuri, păduri, este lesne de înţeles că azi nu prea ai ce pune într-o găleată. După tot ce au furat PSD-iştii în acest judeţ, Cătălin Nechifor cu siguranţă avea cu ce umple găleţile”, a precizat prim-vicepreşedintele PD-L Suceava.
Onofrei a criticat gestul social-democraţilor suceveni „care ţine de stilul lui Nechifor” de a da telefoane de la partid parlamentarilor pentru a le cere să nu voteze moţiunea de cenzură, arătând că în unele situaţii PSD-iştii au vorbit cu copiii parlamentarilor, faţă de care nu s-au abţinut să nu facă politică. „Vreau să-i transmit lui Cătălin Nechifor în nume personal un avertisment şi el o să înţeleagă despre ce este vorba. Când a participat la golănia de la Muzeul <Irimescu> din Fălticeni nu m-a sunat să mă ia şi pe mine complice”, a conchis Orest Onofrei.
(14 iun 2010, 12:11:28
Au umblat prin satele si comunele conduse de PSD...si au cotrobait prin soapre...! Si marza a adus o galetusa...primita de de flutur...Oare au cumparat-o pesede-ii de la fostul sef cu 100.000 E...?