Prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei, consideră că efortul Guvernului de a găsi soluţii pentru depăşirea crizei financiare trebuie să evite categoriile defavorizate şi să excludă de la tăiere pensiile mici, indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi indemnizaţiile pentru însoţitorii persoanelor cu handicap. Onofrei a arătat că PD-L, ca partid afiliat la PPE, şi-a sumat şi componenta creştin-democrată şi crede că prin deciziile pe care le ia ca partid aflat la guvernare trebuie să fie în concordanţă cu această doctrină, asumându-şi inclusiv valorile moralei creştine.
„Or una din componentele creştin-democraţiei este dreptatea socială, iar morala creştină ne învaţă că principala ţintă a acţiunii noastre trebuie să fie grija pentru categoriile defavorizate, văduva şi orfanul, cum se spune. De aceea, măsura anunţată de preşedintele Traian Băsescu şi asumată de Guvern, care este corectă, trebuie să fie şi dreaptă, şi anume că nu poţi să ceri sacrificii acestor categorii defavorizate precum bătrânii, copiii şi persoanele cu handicap”, a explicat senatorul Onofrei.
El crede că Guvernul poate să facă rost de banii necesari prin limitarea evaziunii fiscale şi prin creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul de stat.
„O persoană poate să suporte mai uşor un efort financiar dacă măsura, corectă fiind, este şi dreaptă”, a conchis Onofrei.