Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, Ovidiu Donţu, a acuzat puterea portocalie că i-a sancţionat pe şomeri de două ori, o dată când i-a concediat de la locurile de muncă şi a doua oară când le-a amputat ajutorul de şomaj, considerând acest lucru „crimă cu premeditare”. „Au fost sancţionaţi de două ori fără să fi săvârşit nici o faptă. Aş vrea să aduc în discuţie concedierile din ultimele luni care au ajuns până la un milion de şomeri. Gândiţi-vă la oamenii aceia care au fost concediaţi şi au intrat în şomaj acum câteva luni, cum vor primi sancţiunea de a li se tăia 1% din ajutorul de şomaj. După părerea mea, asta este crimă cu premeditare, este un genocid social fără precedent, faţă de care numai Traian Băsescu este răspunzător. Aş aduce aminte că mai ieri Gheorghe Flutur şi Traian Băsescu scriau pe dealuri cu oi un cuvânt frumos, Bucovina, dar în aceste zile Traian Băsescu a schimbat caligrafia ovină şi nu mai foloseşte oi, ci foloseşte poporul român. În loc de oi, scrie cu noi, lucru care mi se pare insultător. Cred că politica înseamnă mult mai mult decât doi lupi şi o oaie care să voteze ce mănâncă la cină. Astăzi cina lupului portocaliu este poporul român”, a declarat Donţu.