Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi secretarul general Liviu Dragnea vor fi prezenţi, săptămâna viitoare, la Suceava. Cei doi vin la Conferinţa judeţeană de alegeri a filialei PSD Suceava, care va avea loc sâmbătă, 15 mai, la Casa Culturii. La funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD şi-au anunţat până acum public candidatura deputaţii Eugen Bejinariu şi Cătălin Nechifor, însă potrivit preşedintelui în funcţie, senatorul Gavril Mîrza, înscrierile în cursa pentru preşedinţie se pot face inclusiv în ziua alegerilor. Pentru a doua funcţie foarte importantă în organizaţia judeţeană, cea de secretar executiv, intenţionează să candideze, după informaţiile noastre, Virginel Iordache şi Ovidiu Milici.