Membrii Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat din Rădăuţi s-au întrunit la finele săptămânii trecute în cadrul conferinţei municipale, întrunire care a avut pe ordinea de zi analiza activităţii în ultimii doi ani, dar şi alegerea celor 25 de delegaţi care vor participa, la jumătatea lunii mai, la Conferinţa Judeţeană a PSD. Tot atunci a fost desemnat ca purtător de cuvânt al organizaţiei municipale Mihai Reman, care este şi consilierul deputatului Eugen Bejinariu. Organizaţia judeţeană a fost reprezentată de preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, şi de deputaţii Eugen Bejinariu şi Cătălin Nechifor.