Nici bine nu s-a încheiat Congresul PSD care a adus partidului un nou preşedinte, în persoana lui Victor Ponta, că deja vântul schimbării a început să adie şi în Organizaţia Judeţeană a PSD.
Nu mai puţin de trei candidaturi s-au anunţat pentru scaunul de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD, care în prezent este ocupat de senatorul Gavril Mîrza. După cum aţi citit în numărul nostru de ieri, primul care a anunţat că va candida la şefia PSD Suceava este deputatul Cătălin Nechifor. Ieri, şi-au anunţat candidatura pentru această funcţie şi deputaţii Ioan Stan şi Eugen Bejinariu.
Cătălin Nechifor, politicianul crescut de Gavril Mîrza încă de pe vremea când cei doi activau în cadrul Consiliului Judeţean, primul în calitate de director, iar al doilea de preşedinte al instituţiei, a fost, aşa cum am menţionat, primul care s-a grăbit să-şi anunţe candidatura.
„Trebuie să facem un nou proiect şi aici, la Suceava”, a spus Nechifor, declaraţie care arată că este pregătit să-şi înlocuiască mentorul.
„Am motivaţia de a candida la şefia PSD Suceava”, a declarat ferm şi deputatul Ioan Stan. Stan a spus că se simte în stare să creeze la nivelul organizaţiei judeţene climatul de performanţă pe care l-a creat în PSD Fălticeni, organizaţie al cărei preşedinte este.
„În zona Fălticeni, PSD a câştigat alegerile parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale. Cred că pot să aduc un plus de energie şi de unitate la nivelul organizaţiei judeţene pentru ca aceasta să redevină o adevărată forţă politică”, a explicat deputatul Ioan Stan.
Bejinariu: „Candidez pentru a continua lupta domnului Mîrza cu PD-L şi cu Gheorghe Flutur”
„Candidez pentru a continua lupta domnului Mîrza cu PD-L şi cu Gheorghe Flutur”, a declarat cel de-al treilea candidat la şefia PSD Suceava, deputatul Eugen Bejinariu, care este convins că poate aduce la nivelul organizaţiei judeţene acel suflu nou de care aceasta are nevoie. Bejinariu a ţinut să precizeze că unii primari din judeţ l-au sunat şi i-au sugerat să intre în competiţia pentru fotoliul de preşedinte al PSD Suceava. Nechifor ocupă în prezent funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, a doua funcţie ca importanţă, iar Bejinariu şi Stan funcţia de vicepreşedinte.
Trebuie spus că Gavril Mîrza nu şi-a exprimat încă poziţia vizavi de o viitoare candidatură. Totuşi el va avea un cuvânt greu de spus în legătură cu direcţionarea voturilor la alegerile de la judeţ.
(24 feb 2010, 10:46:55