Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a zugrăvit în culori sumbre situaţia economico-socială a României la o lună de la instalarea noului Guvern Emil Boc, criticând neprofesionalismul guvernanţilor şi lipsa de perspectivă.
Bejinariu a arătat că intrarea în vigoare a noii legi de salarizare a bugetarilor conduce la o diminuare cu 40% a lefurilor în sistemul de învăţământ şi cu 50% în sistemul de sănătate. Asupra sistemului bugetar, a subliniat deputatul PSD de Suceava, planează concedieri masive, urmând a fi disponibilizate peste 30.000 de persoane din administraţia publică locală, tot atâtea din sistemul medical, 15.000 de profesori ale căror posturi au fost desfiinţate, peste 3.000 de asistenţi sociali şi 3.000 de angajaţi din sectorul energetic.
„E un tablou destul de sumbru. Prin reorganizările din şcoli şi spitale, educaţia şi sănătatea din mediul rural sunt grav afectate, mărindu-se deja decalajele existente faţă de mediul urban. Impozitele şi taxele locale au crescut cu 20%, iar facturile la utilităţi au crescut şi ele cu 20%. Mai mult de 2,5 milioane de familii nu au bani pentru plata energiei termice şi electrice. În aceste condiţii, PSD a solicitat îngheţarea preţului la utilităţi ca măsură de compensare parţială a diminuării dramatice a veniturilor”, a spus Bejinariu.
„Situaţia este foarte critică, iar neprofesionalismul guvernanţilor se vede”
Creşterea şomajului în România reprezintă, în opinia parlamentarului social democrat, un rezultat imediat al guvernării PD-L. Bejinairu a arătat că în acest an şomajul va afecta circa un milion de români. El s-a referit la situaţia pensionarilor care au rămas fără sprijin pe vremuri de criză, subliniind că punctul de pensie va scădea sub 40% din venitul mediu brut pe economie, în loc să crească la 45%, „aşa cum a cerut PSD”.
„La actuala reducere a pensiei se adaugă creşterea necontrolată a preţurilor la bunuri şi servicii, a taxelor şi impozitelor, ceea ce înseamnă scăderea puterii de cumpărare cu 15%. Guvernul Boc a desfiinţat ajutoarele acordate familiilor de pensionari sub formă de alimente, iar pensionarii nu vor mai beneficia în 2010 de compensarea în bani a tichetelor de călătorie neutilizate”, a spus Bejinariu.
El a precizat că bugetul alocat agriculturii ajunge doar până în februarie şi că subvenţiile au fost eliminate. Potrivit lui Bejinariu, populaţia va resimţi în mod direct efectele eliminării subvenţiilor, prin creşterea preţurilor la alimente cu 30%-40%. De asemenea, a menţionat deputatul PSD de Suceava, peste 70% din fermele de subzistenţă îşi vor înceta activitatea, 30.000 de salariaţi îşi vor piere locurile de muncă şi peste jumătate dintre crescătorii de animale îşi vor închide exploataţiile actuale.
„În educaţie, alături de reducerea salariilor, fondurile pentru investiţii au scăzut cu 30% faţă de 2009. Efectele sunt foarte clare: elevii vor rămâne fără profesori în mediul rural şi se vor înghesui în mediul urban. Vom asista la o creştere a ratei abandonului şcolar şi aşa foarte ridicată, pentru că în mediul rural elevii vor fi nevoiţi să meargă zeci de kilometri ca să ajungă la şcoală”, a explicat parlamentarul social democrat.
Bejinariu a mai spus că în sistemul medical fondurile ajung doar până în luna august, ceea ce înseamnă că în vară sistemul va intra în blocaj total, nu vor mai exista medicamente compensate, iar mulţi profesionişti vor pleca din ţară.
„Acesta este tabloul desenat de guvernarea PD-L, care-l are în frunte pe Emil Boc. Situaţia este foarte critică, iar neprofesionalismul guvernanţilor se vede”, a conchis Bejinariu.
(30 ian 2010, 12:06:43
HAI SIKTIR!
Daca aveti solutii si sunteti asa grozavi ,de ce nu ati aratat-o pana acum?
Cum ajungeti in functii politice inalte furati cat puteti (toti fara nici o remuscare),ca sa va recuperati banii care i-ati investit in campanie +profitul pentru atunci cand sunteti in opozitie!
Nu aveti pic de rusine fata de poporul amarat ,care o duce ,majoritatea, mai rau ca pe vremea raposatului!
Mie personal ,mi-e scarba de voi toti !