Liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, susţine organizarea unui congres al partidului în primăvara anului viitor. Mîrza a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că la sfârşitul lunii ianuarie ar trebui să înceapă discuţiile şi analiza alegerilor prezidenţiale la nivelul tuturor organizaţiilor, inclusiv analiza structurilor de conducere şi a preşedintelui.
„Un congres al partidului ar trebui la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie. Trebuie o analiză la rece, cu taxarea greşelilor care s-au petrecut, înlocuirea celor care au greşit, reînnoirea conducerii partidului, inclusiv la vârf, dacă se pune problema”, a afirmat Gavril Mîrza. Acesta a precizat, însă, că analiza şi dezbaterile trebuie să aibă loc în interiorul partidului, nu la televiziunile naţionale, între Miron Mitrea şi Marian Vanghelie, deoarece o astfel de abordare „aduce mari prejudicii imaginii partidului”.
De asemenea, liderul PSD Suceava apreciază că toate analizele politice care se vor face trebuie să ţină cont „de condiţiile specifice ale teritoriului şi de adversar”.
(19 dec 2009, 13:46:32