PSD Suceava a furnizat conducerii centrale a partidului probe privind fraude depistate la alegerile prezidenţiale în judeţ, probe care au fost anexate contestaţiei pe care social democraţii au depus-o la Curtea Constituţională.
„Probele sunt indubitabile şi arată că au fost acţiuni de fraudă care au dus la vicierea rezultatului alegerilor în ţară şi diasporă, fie că au fost voturi cumpărate, că au fost organizate acţiuni de turism electoral, că au votat morţi”, a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza.
El a dat exemplul a două persoane din Câmpulung Moldovenesc, Piticari Cocuţa Elisebeta şi Piticari Paraschiva, care, deşi sunt decedate de ani buni, apar că au votat la alegerile prezidenţiale din 6 decembrie.
„Avem o situaţie şi de vot multiplu. Cîrsteanu Maria reclamă că Fodor Mihai Gabriel, cu domiciliul în Bursuceni şi reşedinţa în Vicovu de Sus, a declarat că a votat o dată pe listele de la secţia de care aparţine şi o dată la secţia specială nr. 111 din Rădăuţi. Declaraţia este înaintată către Parchet şi Poliţie şi vom vedea ce se întâmplă”, a arătat Mîrza.
El a ţinut să mulţumească atât celor care au fost la vot, dar şi instituţiilor „care cu corectitudine au vegheat la buna desfăşurare a procesului electoral”.
Mîrza a mai spus că oamenii sunt nedumeriţi de faptul că Traian Băsescu a câştigat alegerile, în condiţiile în care „trei din cinci oameni spun că au votat cu Mircea Geoană”.