Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a anunţat ieri că va iniţia un proiect de lege prin care în campaniile electorale pentru alegerile locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale să se interzică acordarea de bunuri cetăţenilor, drept atenţii pentru a-i îndemna la vot. Mîrza a declarat că nu este normal să îndemni omul la vot cu găleata, cu un kilogram de ulei, de zahăr sau de făină, arătând că pentru astfel de bunuri unele partide politice au cheltuit „sume de neînchipuit”.
„M-am consultat şi cu alţi colegi, voi fi iniţiatorul unei iniţiative legislative prin care în orice campanie electorală, indiferent la ce nivel sunt alegerile, locale, parlamentare, prezidenţiale, să fie interzis cu desăvârşire folosirea oricărui bun drept atenţie sau îndemn la vot din partea celor care candidează. Aici am în vedere să fie admise doar afişele, mash-urile, bannerele şi pliante fără pixuri, fără creioane, fără brelocuri, fără găleţi, umbrele, pentru că am adus poporul într-o stare de sărăcie neimaginată şi îi îndemnăm la vot cu găleata, un kilogram de zahăr şi cu unul de ulei. Este inuman din partea celor care acumulează asemenea fonduri şi le folosesc în campanie”, a declarat Mîrza.
Preşedintele PSD Suceava a mai spus că această campanie pentru alegerile prezidenţiale a fost cea mai dură campanie din 1990 încoace.
(11 dec 2009, 12:18:11