Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, de la OTV, despre modul în care l-a numit pe Claudiu Săftoiu la conducerea SIE, la rugăminţile soţiei sale, la acea vreme consilier la Cotroceni, sunt considerate de liderii PSD Suceava drept definitorii pentru actualul ocupant al fotoliului de la Cotroceni.
Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că la final de mandat se vede „faţa adevărată a preşedintelui Traian Băsescu, care cinci ani ne-a spus că nu a făcut şi nu face compromisuri şi vedem că acest lucru a fost o mare minciună”.
„Aflăm asta chiar din gura domniei sale. Nu ne referim neapărat la portofolii înfiinţate pentru oameni de suflet ai domniei sale în Guvernul Boc, nu la oameni care au fost puşi pe anumite portofolii pentru a îndeplini anumite obligaţii pentru Traian Băsescu, ci la faptul că un serviciu de informaţii externe, foarte important pentru statul român, a fost atribuit unui apropiat al domnului Băsescu, neţinând cont de competenţă, de pregătire, ci numai de rugăminţi”, a declarat Bejinariu, care a citat declaraţia preşedintelui Băsescu.
Acesta a afirmat, la OTV, că „cel mai urât lucru este ca după ce te-a luat cineva dintr-un purtător de cuvânt, te-a făcut ministru, consilier prezidenţial este rang de ministru. Ţi-a poftit sufleţelul să-ţi fie soţul şef de serviciu secret. Ţi l-a făcut preşedintele şef de serviciu secret. Şi când constaţi că e căciula mai mare decât capul soţului, să te superi că ţi l-a schimbat. Păi cine l-a pus să vorbească prostii?", referitor la modul cum a ajuns Claudiu Săftoiu şef la SIE.
PSD spune că Băsescu vrea să acapareze toate centrele puterii
Potrivit lui Bejinariu, în cinci ani de mandat, Traian Băsescu nu a făcut nimic altceva decât să-şi rezolve problemele personale „şi ale camarilei domniei sale” şi şi-a exprimat convingerea că acesta va face exact la fel dacă va câştiga alegerile prezidenţiale de duminică.
„Este evident că şi acum obiectivul lui este de a-şi instala camarila în toate instituţiile statului şi să acapareze toate centrele de putere. Miza lui nu este să facă dreptate, ci să-i înlocuiască pe mogulii duşmani cu mogulii prieteni. Mai cere un mandat poporului nu pentru a se bate cu criza, ci pentru a se răzbuna pe cei care i-au fost alături şi au abandonat. Asta e tot ce înţelege din politică, o vendetă personală”, a arătat parlamentarul.
În opinia lui, electoratul nu se va mai lăsa amăgit, ci va vota echipa din jurul lui Mircea Geoană, „o echipă tânără şi profesionistă”, cu care „poţi să te mândreşti - la mijloc Klaus Iohannis, la dreapta Geoană, la stânga Crin Antonescu”.
( 3 dec 2009, 12:29:39
Ai tai sunt criminali corupti,hoti,fosti securisti deja toata tara ii stie.
Nu veni si te lua de presedintele tarii tu un neica nimeni.
Traian Basescu nu are mainile patate cu sange,nu a fost securist,incercati sa va diferentiati.
Voi PSD nu aveti dreptul de a pronunta numele unui mare om ca Traian Basescu.
Este o vorba niciodata un cersetor nu va fi invidiat sau urat de ceilalti tot timpul vei uri pe cineva care are ceva ce tu nu ai.
Si tot timpul vei nutri sa fi ca el,recunoasteti ca vreti sa fiti uniti,fara trecut si drepti ca PDL si Traian Basescu.