Cele mai mari procente obţinute în judeţul Suceava de primii trei candidaţi la Preşedinţia României au depăşit şi cele mai optimiste previziuni ale partidelor. Dacă Traian Băsescu şi Mircea Geoană au reuşit să aibă scoruri record la ţară-Traian Băsescu a avut 71,88 la sută în comuna Vatra Moldoviţei, iar Mircea Geoană, 63,61 la sută la Drăguşeni, Crin Antonescu a avut cel mai mare procent în mediul urban, la Siret, unde a obţinut 37,85 la sută din voturile siretenilor. Peste 30 la sută din voturi a avut şi în comuna Şerbăuţi - 37,55 la sută, la Poieni Solca - 30,02 la sută, Ciocăneşti - 31,8 la sută şi Gura Humorului - 31,37 la sută. De altfel, în 12 localităţi sucevene, candidatul PNL la preşedinţie a avut rezultate peste media de 20 la sută înregistrată la nivel naţional, iar în alte 11 a depăşit media pe judeţ, de 16,37 la sută.
Bătălia pentru calificarea în turul doi a fost extrem de strânsă la Suceava, unde Antonescu a avut 24,94 la sută şi Geoană 25,30 la sută, la Câmpulung Moldovenesc, cu Antonescu - 21,82 la sută şi Geoană -22,11 la sută, la Vatra Dornei, Antonescu - 23,74 la sută, Geoană -23,92 la sută, la Capu Cîmpului, Antonescu - 18,73 la sută, Geoană - 18,57 la sută.
La Dorneşti, Mircea Geoană şi Crin Antonescu au obţinut egalitate perfectă, 24,85 la sută
În alte localităţi, bătălia strânsă s-a dat între Traian Băsescu şi Mircea Geoană, iar diferenţa au făcut-o câteva zeci sau sute de voturi. La Burla, de exemplu, Geoană a avut 41,63 la sută, Traian Băsescu, 40,75 la sută, la Moara, Geoană - 37,88 la sută, Băsescu - 37,14 la sută, la Valea Moldovei, Geoană - 43,91 la sută, Băsescu - 42,92 la sută.
La Gura Humorului, Băsescu s-a bătut cu Antonescu şi a câştigat la diferenţă mică, 32,60 la sută Băsescu, 31,37 la sută Antonescu.
Un rezultat de egalitate perfectă s-a înregistrat în comuna Dorneşti, unde Mircea Geoană şi Crin Antonescu au obţinut fiecare 24,85 la sută din voturile alegătorilor.
Scoruri foarte mari, de peste 60 la sută, a avut mai multe Traian Băsescu. La Cajvana au votat pentru candidatul susţinut de PD-L 60,09 la sută dintre alegători, la Frasin 60 la sută, la Botoşana, 68,19 la sută, Ciprian Porumbescu, 64,45 la sută, la Dorna Candrenilor, 61,01 la sută, Izvoarele Sucevei, 60,78 la sută, Mănăstirea Humorului, 62,26 la sută, Moldova Suliţa, 60,71 la sută, Moldoviţa, 67,36 la sută, Straja, 60,46 la sută, Stulpicani, 60,64 la sută.
Candidatul PSD Mircea Geoană a atins scoruri apropiate de 60 la sută în localităţile Boroaia - 58,82 la sută, Drăguşeni - 63,61 la sută şi Forăşti - 60 la sută. De altfel, Forăşti este localitatea în care Traian Băsescu a avut cel mai mic procent din judeţ, de doar 16,22 la sută.
La nivel judeţean, alegerile au fost câştigate de Traian Băsescu, cu un procent de 39,18 la sută, urmat de Mircea Geoană, cu 31,13 la sută şi Crin Antonescu, cu 16,37 la sută.