Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 23 nov 2009 - Anul XIV, nr. 275 (4261)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Manifestări

Bucurie la PD-L şi PSD, speranţe deşarte la PNL

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Democrat-liberalii suceveni au primit cu optimism rezultatele exit-poll-urilor făcute publice de televiziunile naţionale imediat după încheierea procesului de votare. Ei s-au manifestat zgomotos la sediul partidului, scandând energic numele favoritului lor, Traian Băsescu, care s-a clasat pe primul loc după acest prim tur de scrutin, conform exit-poll-urilor.
Cel care a dat tonul a fost coordonatorul campaniei electorale la nivel de judeţ, Ion Lungu. Alături de el s-au aflat deputaţii Ioan Bălan şi Sanda-Maria Ardeleanu, senatorul Orest Onofrei, viceprimarii Sucevei, Lucian Harşovschi şi Viorel Seredenciuc, consilieri locali şi judeţeni. De altfel, sediul PD-L a fost arhiplin ieri seară.

 

Lungu: „Electoratul PNL ar trebui să voteze cu Traian Băsescu”

Ion Lungu a ţinut să remarce că Traian Băsescu a câştigat în toate exit-poll-urile, fiind convins că pe 6 decembrie va câştiga şi războiul.
„Aşa cum s-a putut observa la toate exit-poll-urile, şi la cele mai pesimiste, Traian Băsescu a câştigat această rundă. Suntem bucuroşi, suntem convinşi că am câştigat astăzi o bătălie, iar pe data de 6 decembrie vom câştiga războiul. Sunt convins că pe data de 6 decembrie Traian Băsescu va fi reales preşedinte al României. Într-o altă logică, cei care sunt de dreapta, şi aici ne referim expres la electoratul PNL, ar trebui să voteze Traian Băsescu. Sunt convins că sucevenii au votat masiv pentru Traian Băsescu şi am toată convingerea că vor vota şi în turul doi”, a declarat Lungu.


 

Bălan: „Avem convingerea că Traian Băseascu va ieşi câştigător în turul doi”

Optimism a afişat şi secretarul general al Organizaţiei Judeţene a PD-L, deputatul Ioan Bălan, care este convins că Băsescu va fi reales preşedinte al României.
„Aşa cum ne aşteptam, Traian Băsescu a obţinut un scor care l-a făcut să intre de pe primul loc în turul doi. Avem convingerea că şi din turul doi va ieşi învingător. La Suceava, sperăm ca Traian Băsescu să aibă cel puţin 10% înaintea contracandidatului de la PSD, Mircea Geoană”, a spus Bălan.



Bucurie în tabăra PSD

Lideri ai PSD au aşteptat cu înfrigurare, la sediul partidului din municipiul Suceava, rezultatele exit-poll-urilor de la alegerile prezidenţiale de ieri. Mirela Adomnicăi, Ioan Cuşnir, Alexandru Lăzăreanu, Ovidiu Milici, Dănuţ Burgheaua, Petru Ştirbu şi alţii au stat cu ochii pe televizor să vadă ce spun exit-poll-urile diferitelor institute de sondare.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a preferat să aştepte rezultatele în biroul său de la partid. Vestea că Mircea Geoană s-a calificat în turul doi a provocat strigăte de bucurie şi aplauze printre social democraţi. Liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că rezultatele după primul tur de scrutin sunt satisfăcătoare pentru partidul său.
„Este un prim pas pentru schimbarea regimului Băsescu în România, un prim pas pentru ca în România să revină starea de normalitate, pentru ca România şi românii să-şi recapete demnitatea de care s-au bucurat întotdeauna. Este un prim pas ca românii să fie mândri că sunt români”, a declarat Mîrza.
Acesta a apreciat că PSD va avea „o luptă grea pentru turul doi”, dar îşi va reîmprospăta forţele şi îşi va uni forţele cu celelalte formaţiuni politice, atât la nivelul judeţului Suceava, cât şi în ţară.

 

PSD şi-a petrecut noaptea la numărat voturi

„Mulţumesc tuturor sucevenilor care şi-au dat votul pentru Mircea Geoană şi vreau să îi rog ca în turul doi să participe masiv la vot şi să-i dea votul lui Mircea Geaonă, să-şi dea votul pentru starea de normalitate, pentru a schimba în bine starea de lucruri din judeţ şi din România. Acesta va fi un prim semnal de deportocalizare a judeţului Suceava”, a mai spus Mîrza.
Aceeaşi speranţă pentru o prezenţă mare la vot în turul doi şi-a exprimat şi prim-vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor. Acesta a declarat, aseară, că cel mai important la aceste alegeri prezidenţiale este faptul că jumătate dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne.
„Asta înseamnă foarte mult pentru procesul democratic din România. Arată că românii nu şi-au pierdut speranţa şi eu sper din tot sufletul ca în turul doi participarea să fie şi mai mare. În noaptea asta nu dormim, facem numărătoarea paralelă, aşa că eliminăm orice tentativă de fraudă, inclusiv cea post-electorală”, a afirmat deputatul.



Liberalii încă mai speră că Antonescu va ajunge în turul al doilea al alegerilor

Cu puţine momente înainte de ora 21:00, când au fost prezentate ultimele rezultate ale sondajelor de opinie, liberalii suceveni erau cât se poate de convinşi că liderul lor, Crin Antonescu, va reuşi să intre în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. De la preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi până la simpli membri de partid, toţi erau convinşi că o parte din rezultatele pe care le-au primit în cursul zilei, în care Crin Antonescu şi Mircea Geoană s-ar fi aflat „umăr la umăr”, sunt cele reale. În aceste condiţii, cea mai mare parte a celor prezenţi erau convinşi că rezultatul sondajelor prezentate la ora 21:00 ar fi urmat să prezinte o diferenţă extrem de mică între cei doi.
Cu toate acestea, diferenţa de aproape 10 procente între Crin Antonescu şi Mircea Geoană, anunţată de două dintre institutele de sondare a opiniei publice, au adus liniştea în sediul PNL Suceava, cei mai mulţi dintre cei prezenţi aici fiind cât se poate de nedumeriţi de aceste rezultate.
Primul care „şi-a revenit” după prezentarea diferenţei de aproape 10% dintre Antonescu şi Geoană a fost Alexandru Băişanu, care i-a încurajat pe liberalii suceveni, spunându-le că rezultatele anunţate nu sunt cele reale.
„Primesc cu uimire modul în care cei care fac în momentul de faţă sondaje de opinie încearcă să manipuleze. Dacă la ora 18:00, două instituţii INSOMAR şi CURS spuneau că Mircea Geoană şi Crin Antonescu erau la egalitate, observăm acum o diferenţă de aproximativ 10% între cei doi, ceea ce mi se pare aberant”, a spus Băişanu. El s-a declarat convins de faptul că, după numărarea voturilor, Antonescu şi Geoană vor fi la egalitate. „Cel care va ajunge în turul doi, dintre Crin Antonescu şi Mircea Geoană, va avea foarte puţine procente în faţa celuilalt”, consideră preşedintele PNL.
El a adăugat că, în cursul zilei de astăzi, va prezenta şi cazurile de fraudă electorală pe care reprezentanţii PNL le-au constatat în localităţile judeţului. În cursul zilei de ieri, Alexandru Băişanu a făcut referire doar la secţia specială din Universitatea Ştefan cel Mare şi la o reclamaţie de turism electoral în comuna Râşca.
„În momentul de faţă nu pot să vă spun decât că la universitate, acolo unde eu sunt profesor, au venit oameni care nu au văzut universitatea nici măcar în fotografii şi care locuiesc în comunele limitrofe Sucevei, ceea ce mă îngrijorează enorm. Apoi am văzut că de la Râşca au votat foarte mulţi oameni în Vadu Moldovei, artizanul acestei mişcări fiind un domn Adrian Artene”, a mai precizat Băişanu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bucurie la PD-L şi PSD, speranţe deşarte la PNL.
 Vizualizări articol: 5020 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.0 din 8 voturi
Bucurie la PD-L şi PSD, speranţe deşarte la PNL2.058

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Bravo trimis de
(23 nov 2009, 14:27:13
Pica Base!
1.1  RE: Bravo trimis de
(23 nov 2009, 16:50:40
Romanii nu vor vota niciodata pentru Iliescu, Vanghelie si Hrebenciuc. (s-a vazut clar aseara cine era in spatele lui Geoana)
1.2  RE: Bravo trimis de
(23 nov 2009, 17:11:06
nu ca as sti eu mare branza despre Geoana, dar simplul fapt ca are niste oameni de nimic in spatele sau ma face sa sfatuiesc pe toata lumea sa nu-l voteze.
2.   E gata trimis de
(23 nov 2009, 17:49:34
basescu e gata. nu va mai amagiti pedelei de nimic, ca e clar ca toti penelistii voteaza cu geoana .ati pus-o ! trasi in tzeapa meritati la cat de comunisti sunteti!
2.1  RE: E gata trimis de
(23 nov 2009, 20:19:35
voteaza in pooooooooooooola mea cu geoana peneleiii. s-o crede-ti voi
3.   Asta-i poporul trimis de
(23 nov 2009, 21:03:57
romanii inca nu s-au saturat de figurile astea ,care ne macina de 20 de ani! inca mai putem sa rabdam, base mareste toate taxele si impozitele si spune poporului ca nu ai bani de pensii si salarii ,si ai votul poporului asigurat!sa traim bine!
4.   :D trimis de
(23 nov 2009, 23:41:43
ce poza urata e atasata la articol. mai-mai ca mi-e greata de ei.
5.   ??! trimis de
(23 nov 2009, 23:53:46
de ce nu mai accepta forumul comentarii ?
6.   Dilema trimis de
(23 nov 2009, 23:55:40
de ce nu pot scrie textul care vreau ?
7.   Err trimis de
(23 nov 2009, 23:58:27
wkqlgferggweg
8.   !!!!!!!!!!!! trimis de
(24 nov 2009, 00:02:44
vad ca se cenureaza gros, sa va fi rusine

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei