Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, Alexandru Băişanu, a votat, în jurul amiezii, la o secţie de votare din incinta Colegiului Naţional „Petru Rareş”. Băişanu a votat împreună cu soţia sa, cei doi venind la urne alături de fiica lor cea mare. Atât Băişanu, cât şi soţia acestuia au votat doar pentru alegerea preşedintelui României.
După ce a ieşit din secţia de votare, Alexandru Băişanu a spus că „am votat pentru viitorul copiilor din România, pentru demnitatea pensionarilor, a celor care lucrează în sistemul bugetar, pentru şansa celor din mediul privat, pentru a avea legi care să le permită o dezvoltare propice. Am votat pentru viitorul României în demnitate”, a spus Băişanu. El a apreciat interesul alegătorilor din judeţul Suceava pentru alegerile prezidenţiale.