Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan, a anunţat că prin funcţia pe care o are susţine înfiinţarea unui Inter-grup pentru apărarea drepturilor tinerilor europeni. Luhan a explicat că în cursul acestei săptămâni, la Parlamentul European a avut loc prima reuniune pentru înfiinţarea unui Inter-grup parlamentar care să supravegheze aplicarea legislaţiei comunitare referitoare la tineri în Uniunea Europeană. El a precizat că la reuniune au participat şi 89 de tineri europeni, născuţi în 1989, în cele 27 de state membre în Europa. Luhan a mai adăugat că înainte de întâlnire, cei 89 de tineri au mai participat şi la o dezbatere pe tema „Ce înseamnă Europa pentru mine”, la discuţii participând şi preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, şi vicepreşedinţii acestei instituţii.
„Am menţionat în cadrul acestei prime întâlniri necesitatea unei legături strânse între membrii Parlamentului European şi deputaţii tineri din parlamentele naţionale pentru a discuta atât problemele actuale, cât şi problemele legate de viitorul tinerilor, din punct de vedere al evoluţiilor economice, sociale şi teritoriale, plecând de la premiza că interesele europene sunt în acelaşi timp interese naţionale. Am menţionat o serie de probleme comune la care trebuie găsite soluţii concrete. Spre exemplu, trebuie să fim foarte atenţi în investirea contribuţiilor generaţiilor actuale la fondul de pensii. Un alt exemplu de problemă ce necesită atenţia generaţiei noastre este libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor. Buna lor reglementare poate constitui pe viitor o bază de succes pe plan economic internaţional. Ultima provocare pe care am susţinut-o în cadrul acestui Inter-Grup este asigurarea securităţii naţionale şi internaţionale, cu respectarea prevederilor ce ţin de protecţia vieţii private”, a declarat Luhan. El a precizat că înfiinţarea acestui inter-grup are ca scop consultarea tinerilor pentru iniţiativele legislative care îi afectează în mod direct.