Social democraţii suceveni vor face pânde pe timp de noapte, pentru a-i prinde pe democrat-liberalii care le vandalizează materialele electorale şi a-i supune oprobriului public. Ei au ajuns la această metodă de acţiune după ce au constatat că reclamaţiile făcute la poliţie nu au avut efect.
Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat că se vor constitui echipe speciale „pentru a-i prinde pe aceşti oameni, pentru a-i demasca şi a-i prezenta opiniei publice”. El a arătat că în localităţile din zona Fălticeni, cei de la PD-L se constituie „în adevărate cohorte” care noaptea distrug afişele, bannerele şi mash-urile pe care PSD le amplasează ziua.
Mai mult, Stan susţine că, în anumite comune cu primari PD-L unde afişajul electoral al PSD a fost vandalizat, social democraţilor li s-au interzis să mai amplaseze materiale electorale, exemplificând cu localitatea Cornu Luncii.
„La Cornu Luncii, în condiţiile în care ne-au rupt bannerele, ne-au tăiat complet afişele şi drapelele de pe stâlpi, ne-au interzis să mai punem altele, pentru că au primit poruncă de la liderii de la centru. De fapt, nu ne miră, pentru că acesta este modul în care acţionează PD-L prin liderii şi megaliderii lor de la Suceava”, a precizat deputatul Stan.
Stan îi promite o primire civilizată lui Traian Băsescu
El a amintit de comportamentul democrat-liberalilor la vizita candidatului PSD, Mircea Geoană, la Târgul Mărului de la Fălticeni, arătând că acolo au fost aduşi peste o sută de „tineri nevinovaţi”, elevi din clasele X-XI care, drept răsplată, au primit ghionturi şi palme „pentru că nu au scos acele onomatopee ca să-l bruieze pe Mircea Geoană”.
„Au reuşit ceea ce nu şi-au dorit, adică să primească oprobriul fălticenenilor, văzând că dumnealor se dau în stambă”, a spus Stan, care a adăugat că PSD-iştii vor avea o atitudine civică în cazul unei vizite la Fălticeni a lui Traian Băsescu şi chiar îl vor aplauda. Parlamentarul social democrat a condamnat atitudinea primarului democrat-liberal al municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, care, deşi a promis o campanie electorală civilizată, face exact pe dos.
„Condamn public atitudinea domnului Tofan care, cu câteva zile înainte de începerea campaniei, ne-a invitat la o discuţie despre modul cum se va desfăşura campania. Chiar dumnealui a propus să nu procedăm la ruperea de afişe, de bannere sau la anumite manifestări huliganice, mitocăneşti, groteşti cu ocazia alegerilor prezidenţiale, lucru pe care dumnealor îl practică în cel mai grotesc mod. Domnul Tofan şi-a manifestat ipocrizia, pe care a dus-o la paroxism. Domnul primar Tofan nu se poate lăuda cu altceva în Fălticeni decât cu proiectul de asfaltare a drumurilor de legătură cu comunităţile vecine, proiect obţinut pe vremea când Gavril Mîrza era la conducerea Consiliului Judeţean şi care a fost susţinut cu tărie de către PSD la Piatra Neamţ, în condiţiile în care dumnealui nu a venit să-l susţină”, a mai spus Ioan Stan.
( 7 nov 2009, 12:16:22