Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, se află de vinerea trecută în concediu pentru o lună de zile. Gheorghe Flutur a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că din data de 23 octombrie a intrat în concediu de odihnă. „Mi-am luat concediul de odihnă aferent anului 2009 începând din data de 23 octombrie şi voi coordona campania PD-L pentru sprijinirea lui Traian Băsescu la preşedinţia României. O lună de zile voi fi în campanie, o responsabilitate imensă pe care o am pentru a câştiga preşedinţia României, un nou mandat pentru Traian Băsescu. Sunt convins că putem să facem acest lucru, avem experienţa anului 2004, a celorlalţi ani şi cu un partid puternic mobilizat şi foarte activ, cum e PD-L, sunt convins că Traian Băsescu va câştiga”, a afirmat Gheorghe Flutur. Potrivit acestuia, susţinătorii preşedintelui Traian Băsescu nu se află numai în rândurile democrat-liberalilor, ci şi în afara PD-L.
Întrebat dacă Traian Băsescu va participa la o confruntare electorală televizată cu Mircea Geoană, Flutur a evitat un răspuns tranşant, a spus doar că preşedintele în funcţie „va merge în teritoriu, aşa cum a mers şi până acum, va face campanie printre oameni”, că staff-ul de campanie nu a hotărât încă ce fel de calendar de dezbateri va avea. Coordonatorul campaniei PD-L pentru Traian Băsescu a mai spus că în zona Moldovei Traian Băsescu se va întâlni cu electoratul la Iaşi şi la Bacău, dar nu este exclus să aibă şi alte deplasări în această provincie, deoarece „programul este flexibil”.
(26 oct 2009, 11:16:11