Democrat-liberalii suceveni dau astăzi startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din Piaţa Uniunii Europene, situată lângă Prefectură, acolo unde vor fi prezenţi lideri judeţeni şi locali ai partidului, parlamentari, membri şi simpatizanţi PD-L.
„Am decis să pornim în campania pentru Traian Băsescu din Piaţa Uniunii Europene, pentru că este prima candidatură a unui preşedinte al României ca stat membru al Uniunii Europene”, a explicat secretarul general al Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, deputatul Ioan Bălan.
El a spus că acţiuni specifice de campanie se vor desfăşura astăzi în mai toate localităţile judeţului, iar după-amiază, la Casa de Cultură din municipiul Suceava va avea loc o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii locale şi aleşii locali ai PD-L.
Ioan Bălan a cerut susţinătorilor lui Traian Băsescu, membrilor şi simpatizanţilor PD-L să dea dovadă în aceste zile de calm şi înţelepciune.
„Cunosc faptul că adversarii noştri politici pun la cale tot felul de provocări, au pregătite tot felul de mesaje menite să ne destabilizeze, sondaje mincinoase, dar care până la urmă nu arată decât disperarea lor”, a mai spus secretarul general al PD-L Suceava.
(23 oct 2009, 11:02:09