Secretarul general al Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, deputatul Ioan Bălan, i-a acuzat pe şefii de instituţii membri ai PSD că se agaţă de putere dându-se bolnavi. Bălan a declarat că aproape toţi social-democraţii care deţin funcţii în instituţiile deconcentrate s-au îmbolnăvit subit şi şi-au luat concedii medicale, însă i-a atenţionat că această manevră nu-i va scăpa de schimbare. „Din păcate, la Suceava este molimă zilele acestea, o molimă care atacă şefii de deconcentrate membri ai PSD, care au intrat în aceeaşi zi, în aceeaşi oră şi în acelaşi minut în concedii medicale. Nu am să zic astăzi că o să verificăm cum şi în ce fel şi-au luat concediile medicale în condiţiile în care unii dintre ei sunt foarte activi pe teren. Cei care se prefac bolnavi sunt bolnavi de putere şi sunt în concediu medical ca să se vindece. Vom găsi formule şi pentru lucrul acesta”, a spus Bălan. El a criticat atitudinea social-democraţilor în condiţiile în care unul dintre liderii lor marcanţi anunţa acum câteva zile că directorii PSD nu se cramponează de putere şi că îşi vor da demisiile în zilele următoare.
Onofrei: „PSD s-a îmbolnăvit brusc de putere”
La rândul său, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, constată că „PSD s-a îmbolnăvit brusc de putere”, boală care în opinia lui se tratează „cu ani mulţi de opoziţie”. „PSD e bolnav. S-a îmbolnăvit brusc. Boala de putere probabil se tratează cu greu cu mulţi ani de opoziţie. E foarte ciudat cum a reuşit Mircea Geoană să-şi lanseze candidatura în faţa unui PSD bolnav”, a spus Onofrei.
( 5 oct 2009, 13:04:58
Decat sa mai cenzurati , ati putea da comentariu suma incasata de la acest deputat ca sa-i puneti poza si programul la aprozarul sau din Burdujeni.
Nuexista bun simt cand incasati banii statului roman tovarase Avram?