Consilierul local PD-L rădăuţean, omul de afaceri Dumitru Mihalescul, a revenit asupra deciziei de a demisiona din deliberativul local. Mihalescul a anunţat în urmă cu mai bine de o lună că renunţă la calitatea de consilier local, decizia sa având ca suport „modul în care funcţionează coaliţia în Consiliul Local Rădăuţi”, dar şi faptul că „afacerile îi ocupă majoritatea timpului”. Decizia a reuşit să „tulbure apele” în organizaţia locală a Partidului Democrat-Liberal.
Dacă liderul de atunci al PD-L Rădăuţi, primarul Aurel Olărean, în condiţiile în care acum pedeliştii rădăuţeni sunt conduşi de Vasile Ilie, a declarat că locul lui Mihalescul în Consiliul Local va fi luat de medicul Cezar Radu, cel care ocupă locul imediat următor pe lista de supleanţi a partidului, nu de aceeaşi părere a fost şi viceprimarul Simion Sticleţ, unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei din Rădăuţi.
Ape limpezite în CL Rădăuţi
„Am analizat în Biroul Organizaţiei situaţia creată prin demisia domnului Mihalescul şi am hotărât ca locul dumnealui să fie luat de Teodor Ciobîcă. Chiar dacă poziţia următoare este ocupată de medicul Cezar Radu, am decis astfel pentru că domnul Radu a avut o foarte slabă activitate politică, ca să nu spun că nu s-a implicat”, a declarat Sticleţ.
În această situaţie, consilierii PD-L care provin din fostul PLD ar mai fi câştigat un om în deliberativul rădăuţean, fiind deja cunoscut „războiul intern” dintre consilierii care provin din fostul PD şi cei din PLD, până la urmă dintre cei care îl sprijină pe primarul Olărean, de o parte, şi cei care îl sprijină pe viceprimarul Sticleţ, de partea cealaltă.
Aşa se face că după înlăturarea lui Olărean de la şefia organizaţiei din Rădăuţi, dar şi pentru a stopa aceste dispute, Dumitru Mihalescul a revenit asupra deciziei de a demisiona din deliberativul local, situaţie care a mai „limpezit apele” din Consiliul Local Rădăuţi.
Revenirea lui Mihalescul, o victorie importantă a noului lider PD-L Rădăuţi, Vasile Ilie
„Pentru că fac parte şi din Biroul Politic Judeţean PD-L, sunt direct interesat de problemele din Rădăuţi. Intenţia mea de a demisiona a creat o serie de probleme acum, în pragul alegerilor prezidenţiale, lucru care nu este bun, iar cum Consiliul Local nu a luat încă act de solicitarea mea, am hotărât să revin asupra deciziei, astfel încât organizaţia locală să se poată concentra mai mult asupra alegerilor din noiembrie, fără să-şi consume energiile încercând să găsească un înlocuitor pentru Mihalescul în Consiliul Local ori în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Servicii Comunale SA”, a declarat omul de afaceri Dumitru Mihalescul.
Ca o confirmare a celor declarate, consilierul Mihalescul a participat joi după amiază la şedinţa ordinară a deliberativului rădăuţean.
Revenirea lui Mihalescul în formula de debut a Consiliului Local poate fi socotită o victorie importantă a noului lider PD-L Rădăuţi, Vasile Ilie, însă se pare că nici preşedintele Organizaţiei Judeţene PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, nu este „străin” de această „mişcare”.