Democrat-liberalii din municipiul Suceava şi-au propus să obţină 55%-60% din voturi pentru candidatul lor la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Acesta este obiectivul făcut public ieri, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PD-L, Ion Lungu.
Lungu a declarat că ţinta este ambiţioasă, însă realizabilă, arătând că, la alegerile locale de anul trecut, PD-L a reuşit să adune 57% din voturi pentru Consiliul Local şi 51% pentru Consiliul Judeţean.
„Este clar că nu e simplu, dar este posibil, mai ales că în oraş se întâmplă lucruri bune. Numai cei care sunt cârcotaşi şi rău intenţionaţi pot să spună altceva. Eu zic că avem toate argumentele să mergem în faţa sucevenilor să cerem votul pentru candidatul PD-L, având în vedere faptul că noi am demonstrat în primul an din acest mandat că lucrurile în Suceava merg într-o direcţie bună. Noi ne ţinem de cuvânt. Am promis sucevenilor că reconstruim oraşul şi acest lucru se întâmplă. Sigur, este foarte mult disconfort. Vin unii consultanţi politici şi spun că e greşit, acum, înainte de campania electorală, să facem atâtea gropi în oraş. Eu mi-am asumat acest curaj şi această responsabilitate, noi, cei de la PD-L. Nu ne propunem să lucrăm electoral şi nici într-un caz nu puteam întârzia aceste lucrări foarte importante pentru municipalitate”, a spus liderul PD-L Suceava. Lungu a subliniat că lucrări de asemenea anvergură nu s-au realizat în municipiul Suceava de 50 de ani, precizând că pentru cei de la PD-L este o onoare să facă a doua modernizare a oraşului.
Strategia de campanie, stabilită la şedinţa Comitetului de Coordonare de sâmbătă
Democrat-liberalii din municipiul Suceava îşi vor stabili strategia de campanie, precum şi calendarul de evenimente şi acţiuni, în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare Local care va avea loc sâmbătă, la Casa de Cultură, a anunţat secretarul adjunct al organizaţiei, Mona Săndulescu.
„Nu vom mai repeta greşelile făcute la alegerile europarlamentare, când jumătate din organizaţia municipală a fost implicată în alte zone din judeţ. Acest lucru nu se va mai întâmpla, pentru că noi suntem o forţă în municipiul Suceava şi trebuie să valorificăm bazinul PD-L care există în municipiul Suceava. Ţinta noastră de 55%-60% este justificată, pentru că avem conducerea integrală a primăriei şi, în plus, cele trei colegii care includ municipiul Suceava, două de deputaţi şi unul de senator, aparţin PD-L”, a mai spus Săndulescu.
(23 sep 2009, 17:27:25
abia astept sa imi cresc fiul sa ii dau bani sa isi cumpere un joint sau zice ca vrea o femeie si ii dau bani sa mearga la bordelul legal.... macar nu ia boli .... daca o sa am fetita poate o sa vrea sa se angajeze acolo .... cine stie? misto ....
,,ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? politista? asistenta?" .... ,,nu , vreau sa fiu de toate, o sa fiu o prostituata si o sa am toate costumatiile, nici nu trebuie sa am multa carte" ...
bv base, dai cu bota`n balta