Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că partidul său nu va mai accepta traseişti politici care aleargă după funcţii şi după anumite avantaje materiale în funcţie de formaţiunile politice care se află la putere. Antonescu a arătat că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu va fi de acord ca în PNL să se înscrie persoane care au părăsit acest partid şi care ar dori să revină în rândul liberalilor doar din anumite interese.
„Am spus foarte clar. Odată şi odată în România trebuie să terminăm cu acest lucru nedemn, lipsit de onoare şi semnificaţie politică, care a făcut foarte mult rău vieţii politice. Noi avem de a face în România cu haite de derbedei de toate culorile politice. Socialişti, portocalii, liberali, care pur şi simplu ca nişte insecte, se mută cum se mută puterea”, a spus liderul PNL. El a arătat că şi PNL a fost afectat de un astfel de „trafic de organe” din punct de vedere politic, însă astfel de situaţii nu se vor mai repeta.
Crin Antonescu consideră că traseismul politic în funcţie de interesele unor politicieni ar trebui să înceteze, aceste situaţii contribuind la decredibilizarea clasei politice. „Se creează ideea că în politică poţi să faci orice pentru că nu te scuipă nimeni atunci când trebuie să fii scuipat, la modul electoral. Şi se mai creează ideea că în politică nu există responsabilitate. Vorbim aici despre prostituţie politică şi cine o alimentează face rău în continuare vieţii publice”, a mai spus Antonescu.
El a arătat că PNL nu va putea să scrie în statut că nu va accepta persoane venite din PSD sau PD-L, însă liberalii nu vor mai primi pe nimeni care va impune condiţii pentru a li se alătura.
„Vom înceta cu acest trafic. Nu mai acceptăm oameni care spun că vin doar dacă primesc bani sau să fie candidaţi nu ştiu unde”, a încheiat preşedintele PNL.