PSD Suceava vrea ca până la 1 septembrie să aibă toţi oamenii puşi pe funcţiile negociate cu PD-L şi declară că, în caz contrar, va solicita miniştrilor PSD să schimbe directorii PD-L din instituţiile pe care le au în subordine.
Secretarul executiv al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Corneliu Popovici, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că primele vizate sunt Spitalul de Urgenţă, Casa Asigurărilor de Sănătate şi Inspectoratul Şcolar Suceava, care la vârf sunt conduse de PSD şi la Suceava au directori PD-L sau susţinuţi de democrat-liberali.
„La Suceava am avut un protocol prin care PSD îi reveneau nişte funcţii. Nu toate posturile negociate au fost ocupate cu oameni ai PSD şi de aceea spun că, dacă până la 1 septembrie acest lucru nu se va întâmpla şi nu-şi vor retrage oamenii din posturile respective, atunci suntem dispuşi să facem demersurile necesare pe lângă miniştrii noştri şi, la instituţiile descentralizate din judeţ care sunt subordonate ministerelor noastre, să numim oamenii noştri. Vom ţine cont de faptul că sunt instituţii care dau anumite rateuri în momentul de faţă - Spitalul de Urgenţă, unde chiar deputatul PD-L Ioan Bălan spune că lucrurile acolo nu funcţionează cum trebuie, Casa de Asigurări de Sănătate, unde medicii se plâng că nu au tot ce le trebuie şi sunt ceva probleme acolo, şi IŞJ”, a declarat Corneliu Popovici.
Acelaşi punct de vedere a fost susţinut şi de preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care a precizat că a discutat problema şi miercuri, la întrunirea conducerii judeţene a coaliţei şi că a stabilit împreună cu partenerii de la PD-L să clarifice lucrurile într-un timp scurt.
Dacă nu primeşte Clubul Sportiv, ARR şi Garda Financiară, PSD ameninţă că ia spitalul, Casa de Sănătate şi IŞJ
Potrivit lui Mîrza, PSD Suceava nu şi-a instalat încă oamenii la Clubul Sportiv Municipal, pe o funcţie de director adjunct, la Garda Financiară - director coordonator, ARR, CFR Călători şi Secţia Drumuri Naţionale.
„În circa două săptămâni vrem ca lucrurile să fie clarificate şi vom interveni şi noi acolo unde lucrurile sunt nerezolvate pentru ei, la miniştrii noştri”, a arătat Mîrza.
În ceea ce priveşte colaborarea, Popovici a apreciat că, în ultima perioadă, PD-L „în fiecare zi încearcă pe orice cale iritarea PSD”, cu scopul de a arăta populaţiei că social-democraţii sunt cei care provoacă scandal sau chiar pentru a-i determina să se retragă de la guvernare.
„Nu se va întâmpla acest lucru, România are nevoie şi de PSD la guvernare”, a afirmat Popovici. Totodată, el a ţinut să precizeze că acuzele aduse miniştrilor PSD de parlamentarii PD-L de Suceava nu sunt fondate şi a prezentat sumele alocate judeţului Suceava de Ministerul Administraţiei şi Internelor, condus de Dan Nica: pentru termoficare, 8,3 milioane lei; pentru lucrări de investiţii de reabilitare a sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi energie termică, 9,1 milioane, dintr-un total la nivel naţional de 43,4 milioane pe ţară(20 la sută); 774.000 lei, adică 10 la sută din suma totală pentru extinderea reţelelor electrice la Calafindeşti, Vereşti Hîrtop, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Grămeşti; din fondul de rezervă bugetară pentru echilibrarea bugetelor locale- 15,8 milioane lei pentru 93 de localităţi; pentru învăţământ- 2,57 milioane lei; pentru culte, 280.000 lei (Catedrala din Suceava şi biserica Filadelfia).
„Îi rog pe colegii noştri ca atunci când ies în presă şi afirmă că miniştrii noştri nu-şi fac datoria să se gândească la faptul că aceste sume sunt primite prin Ministerul Finanţelor şi acesta este cel care taie şi rupe din punct de vedere bugetar”, a mai spus Corneliu Popovici.