Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava. El şi-a anunţat candidatura în cadrul şedinţei de ieri a Biroului Electoral Judeţean Interimar al PNL Suceava, care a avut loc la Rădăuţi.
În această situaţie, primarul din Dumbrăveni urmează să concureze cu actualul lider interimar al liberalilor suceveni, fostul prefect al judeţului Alexandru Băişanu.
Ioan Pavăl este membru al PNL de patru ani şi se află la primul mandat de primar al comunei Dumbrăveni, el obţinând această funcţie la alegerile locale de anul trecut. „Vreau să candidez pentru că nu îmi place situaţia actuală din PNL Suceava. Eu văd politica altfel, pentru că tot ceea ce facem trebuie să fie în interesul partidului şi al oamenilor. Iar alegătorii trebuie să fie convinşi că PNL este un partid serios. Şi nu în ultimul rând, vreau să spun că nu îmi place atitudinea actualului preşedinte interimar al PNL Suceava”, a declarat Ioan Pavăl.
În ceea ce-l priveşte pe Alexandru Băişanu, acesta şi-a anunţat deja intenţia de a candida la alegerile pentru preşedinţia filialei judeţene, la alegerile care vor avea loc în data de 5 septembrie 2009.
( 1 aug 2009, 17:43:16