Comisia de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi petiţii a Camerei Deputaţilor, care îl are ca preşedinte pe deputatul PSD de Suceava Ioan Stan, a finalizat cercetarea în cazul reclamaţiilor aduse de un grup de şapte consilieri locali primarului PD-L al comunei Slatina, Ilie Gherman.
Deputatul Stan a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că această comisie propune procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, ca dosarul primarului Gherman să fie preluat de un Parchet superior celor din judeţul Suceava, pe motiv că până acum reclamaţiile la adresa primarului de Slatina făcute la Parchetele din Fălticeni şi Suceava, precum şi la Poliţia Fălticeni şi Suceava, nu au fost înregistrate.
Stan a arătat că, în urmă cu două săptămâni, la Slatina a venit o subcomisie a Camerei Deputaţilor pentru a-i audia pe Ilie Gherman şi pe secretarul comunei, însă aceştia nu au fost de găsit, deşi vizita a fost anunţată.
Comisia îi mai cercetează pe Gabriel Şerban, Aurel Olărean şi alţi 14-17 primari suceveni
Mai mult, funcţionarii din primărie au refuzat să ştampileze delegaţiile membrilor subcomisiei, formată din doi deputaţi, un procuror şi un consilier. Deputatul de Suceava a prezentat în conferinţa de presă şi raportul Corpului de control din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care confirmă abuzuri grave săvârşite de primar.
Potrivit lui Stan, la comisia pe care o conduce sunt reclamaţi 15-20 de primari suceveni. Săptămâna trecută, în data de 22 iulie, a fost audiat primarul de Câmpulung, Gabriel Şerban, care a avut termen cinci zile pentru a justifica, cu documente, cheltuirea banilor publici, termen pe care l-a depăşit, iar următorul pe listă este primarul de Rădăuţi, Aurel Olărean.
Ioan Stan a declarat că, la adresa lui Olărean, la Comisia cercetare a abuzurilor, corupţiei şi petiţii din Camera Deputaţilor este o reclamaţie cu 38 de puncte. „Sesizarea a fost luată în discuţie, a fost trimisă spre cercetare organelor abilitate şi în ultima săptămână a lunii august vom primi un raport pe această temă”, a mai spus deputatul Ioan Stan.
( 1 aug 2009, 19:58:41