Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Mihai Steiciuc, consideră că toţi primarii liberali care şi-au declarat simpatia şi susţinerea faţă de PD-L, dar şi deputatul Gheorghe Coroamă, care s-a alăturat democrat-liberalilor, trec printr-o perioadă de rătăcire temporară şi vor reveni în cel mai scurt timp alături de PNL. „Sunt schimbări de opinii, de simpatizări de partid ale unor membri ai PNL. Am mai făcut şi mai fac un apel la toţi liberalii din judeţ să se trezească, pentru că numai împreună putem fi o forţă. Şi împreună înseamnă în PNL, şi nu în alt partid”, a declarat Steiciuc. În ultima lună, patru primari liberali şi-au anunţat simpatia faţă de PD-L, respectiv cei din Câmpulung Moldovenesc, Cornu Luncii, Horodniceni şi Crucea.
În opinia preşedintelui liberalilor din municipiul Suceava, liberalismul este doar în PNL, iar primarii liberali care au anunţat că susţin PD-L se află în momentul de faţă într-o casă străină. Steiciuc spune că PD-L nu are nici o doctrină politică, şi cu atât mai puţin una liberală.
„Cei care provin din FSN nu au posibilitatea de a gândi liberal. Oricum, rătăcirile unor colegi care se duc şi pe la vecini să vadă cum este şi acolo vor lua sfârşit, cred eu, după luna decembrie a acestui an. Iar casa liberalilor, PNL, este deschisă pentru toţi liberalii”, a mai precizat Mihai Steiciuc.
(28 iul 2009, 11:28:19