Senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei îi solicită ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, să vină în Bucovina neanunţat pentru a vedea la faţa locului că la modernizarea DN 17, pe porţiunea Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, nu lucrează nimeni, deşi lucrările trebuiau finalizate demult.
„Solicit colegului meu Radu Berceanu, coleg de Senat şi de partid, să vină în Bucovina neanunţat, să vadă că se confirmă ceea ce am spus eu la ultima sa vizită, că firma constructoare şi-a scos utilajele pe parcursul vizitei şi le-a pus la loc, la conservare, după ce a plecat”, a spus parlamentarul democrat-liberal.
Onofrei l-a rugat pe Berceanu să verifice dacă beneficiarul investiţiei, Compania Naţională de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a achitat lucrările executate până acum, iar în caz contrar să găsească soluţii.
„Îl rog să verifice dacă sunt şi alte cauze care fac ca pe DN 17 să fie doar semafoare şi nu oameni la lucru”, a spus senatorul PD-L de Suceava. Onofrei constată că, din păcate, pentru al şaselea an consecutiv, turismul în Bucovina este compromis din cauza nefinalizării lucrărilor de modernizare a DN 17, care face legătura cu Ardealul.
„Toate eforturile Consiliului Judeţean şi ale Ministerului Turismului de a promova turistic Bucovina sunt compromise de bătaia de joc pe această porţiune de drum Gura Humorului-Cîmpulung Moldovenesc”, a subliniat Orest Onofrei. El consideră că indicatoarele „drum în lucru” ar trebui schimbate cu indicatoare „drum pe care ar trebui să se lucreze”.