Rezultatele neoficiale ale alegerilor europarlamentare pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc, aşa cum arătau la scurt timp după închiderea urnelor, au adus două surprize.
În ce priveşte primele două clasate, PD-L a obţinut o cotă de 35,6 la sută, iar PSD, 20,7 la sută. Pe a treia poziţie în clasamentul local s-a situat, neaşteptat, PRM, cu 14,39 la sută. Rezultatul este surprinzător, întrucât la alegerile locale organizaţia municipală nu a reuşit să obţină nici un post de consilier local, iar pentru europarlamentare nu a făcut campanie electorală agresivă şi costisitoare.
PNL, partid condus la nivel local de primarul municipiului, s-a clasat pe poziţia a patra, cu 12 la sută dintre opţiuni.
Candidata independentă Elena Băsescu a avut în municipiu mai mulţi susţinători decât s-ar fi crezut. Cu o campanie electorală locală mai mult timidă, Elena Băsescu a reuşit să convingă nu mai puţin de 8,69 la sută din alegătorii care au exprimat voturi valabile duminică.